Chiar dacă de mai multe zile cerul rămâne învolburat, uneori cenuşiu, alteori vineţiu, ameninţător prin norii trecători, a mai şi plouat cu intermitenţe – nu cât ar fi vrut pământul – pe Valea Amaradiei peisajul rămâne nu atât seducător, cât odihnitor privirii. Şimnicu de Jos, Albeşti, Izvor, Mileşti, Goieşti, Pometeşti, Negoieşti, Godeni, Melineşti, sunt localităţile înşirate, precum mărgelele, care se leagă una de alta, pe DN 6B, conferind zonei, din vechi timpuri – a fost plasă, apoi raion, administrativ vorbind – denumirea de Valea Amaradiei. Multe case noi s-au ridicat şi încă se ridică, semn teafăr al unei continuităţi fireşti, într-un moment în care în nu puţine alte locuri se resimte o vizibilă îmbătrânire a populaţiei, susţinută de o mobilitate rău prevestitoare. Şi discuţia e lungă. Vreo 36 km, spune harta rutieră, măsoară DN 6B, pe tronsonul Craiova – Melineşti, unde răscrucea devine o realitate: spre Cruşeţul Gorjului continuă DN 6B, în timp ce Fărcaşu şi apoi Tălpaşu Doljului, care marchează şi joncţiunea cu judeţul limitrof şi frate Vâlcea, sunt prizate la DJ 605A, care le leagă de Filiaşi. Remontant e tot drumul. Dacă nu fabulos. Pâlcurile de sălcii şi plopi de pe malul Amaradiei foşnesc vesel, în timp ce miresmele ierburilor campestre concurează beţia liliacului, bujorilor înfloriţi şi a salcâmilor înebuniţi. Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e înflorit, spunea poetul nepereche, plecat în lume din aceste locuri. O pajişte virgină la Izvor, mai mereu plină de animale, transmite un semn tonic, ca şi solariile în care se trebăluieşte zi-lumină. Lume harnică. Se apropie vara. Dealul Vognei, o costişă blândă, odinioară acoperit de vii cu renume, se odihneşte acum înveştmântat de ierburi sălbatice şi boscheţi. Ce paradox! Nu au mai revenit berzele la cuiburile clădite în anii din urmă. Ce să li se fi întâmplat? În albia râului tulbure – Amaradia –păcat că acest curs de apă nu e încă regularizat, nişte stârci graţioşi, netemători, îşi potolesc setea. Acum în buza verii, Valea Amaradiei rămâne un paradis verde, din care nu lipsesc oamenii ahtiaţi de muncă. Un paradis apt să îi mistuite de dor pe toţi pribegiţii acestor locuri. Şi care nu ştiu că în aerul îmbătat de roze, privighetoarea cântă, ca nicăieri în alte locuri.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord
Chiar dacă de mai multe zile cerul rămâne învolburat, uneori cenuşiu, alteori vineţiu, ameninţător prin norii trecători, a mai şi plouat cu intermitenţe – nu cât ar fi vrut pământul – pe Valea Amaradiei peisajul rămâne nu atât seducător, cât odihnitor privirii. Şimnicu de Jos, Albeşti, Izvor, Mileşti, Goieşti, Pometeşti, Negoieşti, Godeni, Melineşti, sunt localităţile înşirate, precum mărgelele, care se leagă una de alta, pe DN 6B, conferind zonei, din vechi timpuri – a fost plasă, apoi raion, administrativ vorbind – denumirea de Valea Amaradiei. Multe case noi s-au ridicat şi încă se ridică, semn teafăr al unei continuităţi fireşti, într-un moment în care în nu puţine alte locuri se resimte o vizibilă îmbătrânire a populaţiei, susţinută de o mobilitate rău prevestitoare. Şi discuţia e lungă. Vreo 36 km, spune harta rutieră, măsoară DN 6B, pe tronsonul Craiova – Melineşti, unde răscrucea devine o realitate: spre Cruşeţul Gorjului continuă DN 6B, în timp ce Fărcaşu şi apoi Tălpaşu Doljului, care marchează şi joncţiunea cu judeţul limitrof şi frate Vâlcea, sunt prizate la DJ 605A, care le leagă de Filiaşi. Remontant e tot drumul. Dacă nu fabulos. Pâlcurile de sălcii şi plopi de pe malul Amaradiei foşnesc vesel, în timp ce miresmele ierburilor campestre concurează beţia liliacului, bujorilor înfloriţi şi a salcâmilor înebuniţi. Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e înflorit, spunea poetul nepereche, plecat în lume din aceste locuri. O pajişte virgină la Izvor, mai mereu plină de animale, transmite un semn tonic, ca şi solariile în care se trebăluieşte zi-lumină. Lume harnică. Se apropie vara. Dealul Vognei, o costişă blândă, odinioară acoperit de vii cu renume, se odihneşte acum înveştmântat de ierburi sălbatice şi boscheţi. Ce paradox! Nu au mai revenit berzele la cuiburile clădite în anii din urmă. Ce să li se fi întâmplat? În albia râului tulbure – Amaradia –păcat că acest curs de apă nu e încă regularizat, nişte stârci graţioşi, netemători, îşi potolesc setea. Acum în buza verii, Valea Amaradiei rămâne un paradis verde, din care nu lipsesc oamenii ahtiaţi de muncă. Un paradis apt să îi mistuite de dor pe toţi pribegiţii acestor locuri. Şi care nu ştiu că în aerul îmbătat de roze, privighetoarea cântă, ca nicăieri în alte locuri.
