Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Muzeelor

0
363

Comunitatea mondială a muzeelor sărbătoreşte astăzi Ziua Internaţională a Muzeelor, instituită încă din anul 1977, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), recunoscut de UNESCO drept partener privilegiat pentru cercetarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural prin intermediul acestui tip de instituţii. Marcată, așadar, pentru a 41-a oară, Ziua Internațională a Muzeelor încearcă să atragă atenţia publicului asupra rolului crucial pe care îl joacă muzeele. Tema zilei în 2018 este ”Hyperconnected museums: New approaches, new publics” (”Muzee interconectate: Noi abordări, un nou public”).

În fiecare an, la data de 18 mai sau în jurul acestei date, muzeele şi alte instituţii culturale din întreaga lume sunt invitate să celebreze Ziua internaţională a muzeelor. Evenimentele şi acţiunile organizate cu acest prilej pot dura întreaga zi, un weekend sau chiar o săptămână.

În 1977, Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) a stabilit Ziua internaţională a muzeelor având ca obiectiv promovarea şi aducerea la cunoştinţa publicului a rolului acestor instituţii de cultură în dezvoltarea societăţii. Această zi este, totodată, un eveniment menit să întemeieze şi să consolideze relaţiile de cooperare dintre muzee, specialiştii acestora şi public. Muzeele au un potenţial unic în abordarea diferitelor culturi, constituindu-se într-un loc predilect pentru înţelegerea lor aprofundată, într-o manieră interdisciplinară, dar şi în ceea ce priveşte sensibilizarea oamenilor iubitori de cultură din întreaga lume.

Comitetul consultativ al ICOM alege în fiecare an tema pentru desfăşurarea evenimentului, ce poate atinge subiecte precum globalizarea, populaţiile indigene, reducerea decalajelor culturale şi grija pentru mediul înconjurător. Tema zilei în 2018 este ”Hyperconnected museums: New approaches, new publics” (”Muzee interconectate: Noi abordări, un nou public”), potrivit http://network.icom.museum/.

Interconectivitatea este un termen inventat în 2001 pentru a descrie multiplele înţelesuri ale mijloacelor de comunicare de care dispune astăzi societatea, precum contactul vizual, emailul, mesageria instant, telefonul sau internetul. Această reţea globală de conexiuni devine din ce în ce mai complexă, mai diversă şi integrată. Muzeele au urmat această nouă tendinţă şi s-au integrat în lumea interconectată de astăzi. Acesta este motivul pentru care Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) a ales această temă pentru evenimentele din 2018.

Este imposibilă înţelegerea rolului muzeelor fără să se ţină cont de toate conexiunile pe care aceste instituţii culturale le fac. Muzeele reprezintă o parte intrinsecă a comunităţilor locale, a peisajului cultural şi a mediului natural. Datorită tehnologiei, muzeele pot ajunge astăzi dincolo de audienţa lor de bază şi pot găsi un nou public, în momentul în care abordează colecţiile lor într-un mod diferit: digitalizarea colecţiilor, care presupune adăugarea de elemente multimedia, sau doar un simplu # care va permite vizitatorilor să împărtăşească experienţa lor în mediul online.

Însă, nu toate aceste conexiuni noi se datorează tehnologiei. Aceste instituţii culturale se străduiesc să-şi menţină relevanţa în societate, îndreptându-şi atenţia spre comunitatea locală şi diversele grupuri care o formează. Ca urmare, de-a lungul anilor au fost create nenumărate proiecte comune organizate de muzee la care au colaborat minorităţi, populaţii indigene şi instituţii locale. Pentru a atrage acest public nou şi pentru a întări legăturile cu acesta, muzeele trebuie să găsească noi modalităţi de interpretare şi prezentare a colecţiilor.

Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) este organizaţia internaţională a muzeelor şi a specialiştilor din acest domeniu, care se angajează să conserve şi să asigure continuitatea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural mondial, actual şi viitor, material şi imaterial. Creat în 1946, ICOM este o organizaţie neguvernamentală, cu sediul la Paris, aflată într-o relaţie formală de asociere cu UNESCO şi care se bucură de un statut special, pe lângă Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC).

Cei peste 30.000 de membri ai ICOM, din 20.000 de muzee, activi în 171 de comitete naţionale şi internaţionale, colaborează la activităţile organizaţiei, atât pe plan naţional şi regional, cât şi pe plan internaţional: ateliere, publicaţii, programe de formare, programe de parteneriat şi de promovare reciprocă a muzeelor, inclusiv prin evenimentele organizate cu ocazia Zilei internaţionale a muzeelor. Pentru consolidarea activităţii lor, unele comitete naţionale sunt grupate în organizaţii regionale.