Peste 35 de colecţionari şi comercianţi de minerale, fosile şi geme vin la Craiova

0
560

Piaţa „William Shakespeare” din Craiova va găzdui, în perioada 19-21 mai a.c., cea de-a X-a ediţie a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, organizat de Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc mâine, 19 mai, ora 11.00, iar salonul va putea fi vizitat zilnic, în intervalul orar 9.00-19.00, iar duminică, până la ora 15.00.

Salon minerale 1«Ca în fiecare an, la Craiova, al treilea week-end din luna mai transformă Piaţa „William Shakespeare” într-un regal de culoare şi forme, rezultat din etalarea unei diversităţi de minerale, pietre semipreţioase şi atrăgătoare bijuterii hand-made (coliere, cercei şi brăţări)», anunţă reprezentanţii Muzeului Olteniei. Acestea vor fi prezentate publicului cde peste 35 de colecţionari şi comercianţi de minerale, fosile şi geme din ţară (Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Tulcea, Bucureşti ş.a.) şi din străinătate (Ungaria, Ucraina, Moldova).

 Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme este, în fapt, o expoziţie în aer liber, un târg, dar şi o bursă a mineralelor, fosilelor şi gemelor, menită a informa şi a forma un publicul vizitator. Pentru a accentua latura educativă, formatoare,  în cadrul Salonului sunt cuprinse conferinţe susţinute de specialişti, care prezintă subiecte din mineralogie, geologie şi din paleontologie. Craiovenii pasionaţi de minerale pot participa sâmbătă, 20 mai, ora 11.00, la sediul Secţiei de Ştiinţele Naturii (strada „Popa Şapcă” nr. 7), la conferinţa „Oltenia geologică”, susţinută de Ion Stelea, cercetător în cadrul Institutului Geologic Român din Bucureşti.

Salon mineralePotrivit unui comunicat de presă al Muzeului Olteniei, în România, primele saloane de minerale, fosile şi geme s-au desfăşurat la Cluj-Napoca începând cu anul 1993, fiind iniţiate de profesorul Virgil Ghiurcă de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, un pasionat de colecţionarea şi şlefuirea mineralelor. La aceste manifestări luau parte colecţionari de minerale şi fosile, pasionaţi din toată ţara, tineri sau vârstnici, interesaţi sau numai curioşi. Încet-încet, în oraşele cu tradiţie în exploatarea mineralelor (Baia Mare) sau în centre universitare ca Timişoara, Oradea, Iaşi, Bucureşti, manifestările de acest gen s-au extins, astăzi ajungând să fie prezenţe obişnuite în peisajul social şi cultural de la noi.

«La Craiova, prima ediţie a salonului a fost organizată de specialiştii de la Muzeul Olteniei în 2008, an de an bucurând publicul craiovean, astfel încât s-a legitimat valoric, inclusiv la nivel naţional, devenind o frumoasă tradiţie locală», se mai precizează în comunicat.