Elena Ruxanda Băluţă, „La început de drum…”

0
317

Elena Ruxanda Baluta 1La Galeriile de Artă „Vollard” ale Casei de Cultură „Traian Demetrescu” va avea loc mâine, 19 mai, ora 13.00, vernisajul expoziţiei „La început de drum…”, cu lucrări realizate de Elena Ruxanda Băluţă, elevă în clasa a VIII-a la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova. În perioada grădiniţei şi a şcolii primare, micuţa artistă a urmat cursuri de pictură la Palatul Copiilor din Craiova, sub îndrumarea prof. Valentin Boboc. De asemenea, învăţătoarea Titina Sibişanu nu a încetat a-i sfătui pe părinţi „să aibă grijă de mâna ei” în viitor. Drept urmare, din clasa a V-a, în urma susţinerii probei practice, a devenit elevă a Liceului de Arte. «Este un copil pentru care desenul înseamnă foarte mult. A cochetat aproape patru ani şi cu sportul, practicând handbalul. Însă pasiunea pentru artă a fost mai puternică. Este încă la început de drum, urmează admiterea la liceu. Anii următori vor fi definitorii pentru cariera ei», precizează organizatorii evenimentului, adăugând că, în prezent, Elena Ruxanda Băluţă oscilează între a alege grafica sau designul vestimentar.