Un bărbat de 43 de ani, din comuna Orodel, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în cursul zilei de ieri, după ce a căzut de la înălţime. Bărbatul, Marin Chiţibură, a vrut să taie vârful unui plop şi, profitând de faptul că în zonă era o maşină a unei societăţi comerciale cu care Primăria avea contract pentru schimbarea becurilor de la reţeaua de iluminat public stradal, le-a cerut angajaţilor firmei să-l lase să urce cu braţul mecanic al maşinii în copac. Oamenii, care au spus că nu se pricep la tăiat pomi, l-au urcat, însă, la un moment dat, după ce a reuşit să taie cu drujba vârful pomului, creanga pe care stătea a intrat în balans şi Marin s-a prăbuşit la pământ. Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar în cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, după cum a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.