Creşterea calităţii serviciilor de preluare a rezidurilor de la nave

0
351

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Transport” şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu au semnat recent, contractul de finanţare pentru proiectul „Sistem de preluare şi prelucrare reziduuri de la nave şi intervenție în caz de poluare pe sectorul Dunării administrat de CN APDF SA Giurgiu”. Obiectivul proiectului constă în creşterea calităţii serviciilor de preluare şi prelucrare reziduuri de la nave şi intervenţie în caz de poluare prin achiziţia unor nave, instalaţii şi echipamente precum şi în realizarea unor lucrări de infrastructură, necesare în preluarea/prelucrarea reziduurilor provenite de la navele fluviale ce tranzitează porturile Moldova Veche, Orşova, Drobeta Turnu Severin, Giurgiu, Călăraşi, Cernavodă aflate în administrarea CN APDF SA Giurgiu. Proiectul are un buget total de 43.847.353 lei, din care 25.200.346 lei constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, restul sumei fiind asigurată de la Bugetul de Stat. Implementarea acestui proiect se va realiza prin contracte de lucrări şi servicii licitate de către CN APDF SA Giurgiu. Acest proiect a fost depus în cadrul Axei Prioritare nr. 3 „Modernizarea sectorului de transport în scopul îmbunătăţirii protecției mediului, a sănătăţii umane şi a siguranței pasagerilor”, Domeniul major de intervenţie 3.3 „Minimizarea efectelor adverse ale transporturilor asupra mediului”. Perioada de execuţie a lucrărilor pentru proiectul menţionat este 01.08.2012 – 30.07.2013, fiind urmată de perioada de garanţie între 01.08.2013 – 30.07.2014.