Ştefan Stoica: „Construcţia acestor obiective va asigura un grad sporit de siguranţă a traficului”

0
303

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a transmis spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul de participare la licitaţia pentru contractul de execuţie lucrări varianta de ocolire a municipiului Craiova-Sud, a lucrărilor de reabilitare a DN56 Craiova – Calafat şi nu, în ultimul rând, pentru lucrările de finalizare a reabilitării DN6 Filiaşi – Ciochiuţa. Vor fi investiţi în aceste lucrări peste 600 milioane de lei, iar o bună parte din bani provin din Fondul European de Dezvoltare Regională.

„Vor fi investiţi bani foarte mulţi în construcţia şi reabilitarea de drumuri şi acest lucru va fi benefic pentru regiunea noastră, pentru că vorbim, pe de o parte, de o economie pe orizontală – mă refer la faptul că se dă de lucru la muncitori, iar pe de altă parte vorbim de investitorii care vor veni în zonă, atraşi de o infrastructură asemenea celei din UE. Acest proiect are ca scop realizarea unei variante de ocolire în partea de sud-est a municipiului Craiova, cu o lungime de 6,28 km, cu o bandă pe fiecare sens, va face legătura între DN 6 (Bucureşti-Craiova-Timişoara-Cenad) şi DN 65 (Piteşti-Slatina-Craiova). Construcţia acestui obiectiv va asigura infrastructura de bază necesară cererii de transport în creştere şi un grad sporit de siguranţă a traficului”, a precizat directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, Ştefan Stoica. Lucrările la reabilitarea variantei de ocolire a municipiului Craiova-Sud vor dura 18 luni, la care se adaugă 24 de luni perioada de garanţie. Valoarea estimată a contractului se ridică la 47.261.211 lei fără TVA. Proiectul este finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – 69,25% şi de Guvernul României – 30,75%.

Peste 400 de milioane, investiţi în reabilitarea DN56 Craiova – Calafat

Potrivit anunţului publicat în SEAP pentru cele două contracte aferente lucrărilor de reabilitare a DN56 Craiova – Calafat km 0+000 – km 84+020, CNADNR a estimat o valoare a proiectului de 404.339.946 de lei fără TVA (98,6 mil. euro). Contractul  pentru reabilitarea DN 56 Craiova – Galicea Mare km 0+000 – km 47+000 are o valoare estimată de 255.064.955 de lei fără TVA, iar contractul pentru reabilitarea DN 56 Galicea Mare – Calafat km 47+000 – km 84+020 are o valoare estimata la 149.274.991,11 lei fără TVA. „Lucrările vor dura 24 de luni, la care se adaugă alte 24 de luni perioada de garanţie”, a mai spus Ştefan Stoica.

DN 6 va fi gata peste un an şi jumătate

CNADNR mai scoate la licitaţie şi lucrările pentru finalizarea reabilitării DN6 Filiaşi – Ciochiuţa km 268+390 – 297+070 şi km 297+384 – km 298+000 „Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a transmis spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice anunţul de participare la licitaţia pentru contractul de execuţie lucrări în vederea finalizării reabilitării DN6 Filiaşi – Ciochiuţa km 268+390 – 297+070 şi km 297+384 – km 298+000”, a subliniat directorul executiv al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova. Lucrările vor dura 18 luni, la care se adaugă 24 de luni perioada de garanţie. Valoarea estimată a contractului pentru reabilitarea celor 29,2 km este de 103.273.431,15 lei fără TVA. Ştefan Stoica a mai spus că proiectul este finanţat de la bugetul de stat.

Tot CNADNR scoate la licitaţie şi lucrările pentru construcţia variantei de ocolire a oraşului Mihăileşti. Proiectul are ca scop realizarea unei variante de ocolire cu o lungime de 3,18 km, cu două benzi pe sensul de mers, pentru drumul naţional DN 6 (Bucureşti – Alexandria). Construcţia acestui obiectiv va asigura infrastructura de bază necesară cererii de transport în creştere şi un grad sporit de siguranţă a traficului. Lucrările vor dura 12 luni, la care se adaugă 24 de luni perioada de garanţie. Valoarea estimată a contractului se ridică la 44.258.659 lei fără TVA.