Nou manager pentru Spitalul „Filantropia”

0
1932
George Bogdan Ungureanu

Începând de ieri, Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova are un nou manager. Dr. George Bogdan Ungureanu, medic în cadrul unităţii medicale, a fost numit în această funcţie, înlocuind-o la conducerea spitalului pe dr. Mihaela Tătaru, a cărei demisie a fost acceptată de reprezentanţii Primăriei Craiova. Noul manager a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova în anul 1992. A lucrat apoi ca medic generalist într-o comună din judeţul Mehedinţi, iar din anul 2000 este angajat al Spitalului Clinic Municipal „Filantropia”, la secţia medicală I. De asemenea, dr. George Ungureanu este asistent universitar în cadrul UMF Craiova.

Deşi spitalul nu trece prin cea mai bună perioadă din punct de vedere financiar, iar nemulţumirile salariaţilor persistă de mai mult timp, cel care de acum se află în fruntea unităţii sanitare se declară încrezător că va reuşi să redreseze situaţia chiar dacă, deocamdată, va ocupa doar ca interimar funcţia de manager. „Într-adevăr este o funcţie grea. Nu este uşor să te afli la conducerea unui spital de această mărime, cu atâţia pacienţi şi cu atâtea nevoi. Sigur, trebuie numit în funcţie şi un director medical şi un director financiar-contabil şi apoi vom vedea. Dacă reuşim să mişcăm lucrurile în lunile ce urmează voi participa şi la concursul de manager, pentru că deocamdată sunt doar interimar”, a declarat dr. George Ungureanu, managerul Spitalului Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova.

Se caută director medical şi financiar-contabil

Decizia de numire în funcţia de manager vine în condiţiile în care Spitalul „Filantropia” se afla oarecum într-un vid conducere. Asta după ce, rând pe rând, cei aflaţi în funcţiile de conducere şi-au dat demisia sau au fost demişi. Este cazul directorului financiar-contabil care a fost revocat din funcţie de Consiliul de Administraţie al unităţii sanitare, directorului medical care şi-a dat demisia sau al managerului, Mihaela Tătaru, care, de asemenea, a renunţat la funcţia de conducere pe care o deţinea. Toată această situaţie s-a creat după ce între salariaţii spitalului şi conducere au apărut neînţelegeri pe marginea salariilor.