Asistența oficială pentru dezvoltare colectivă din partea Uniunii Europene s-a ridicat la 75.2 miliarde de euro

0
645

Conform cifrelor preliminare publicate astăzi, 17 aprilie, de Comitetul de asistență pentru dezvoltare (CAD) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) colectivă din partea Uniunii Europene și a statelor sale membre s-a ridicat la 75.2 miliarde de euro în 2019, ceea ce reprezintă 55.2 % din asistența furnizată la nivel mondial.

Asistența colectivă furnizată de UE și de statele sale membre a reprezentat 0.46 % din venitul național brut (VNB) al UE, o cifră ușor mai redusă decât nivelul de 0.47 % din 2018, dar care rămâne cu mult peste media de 0.21% a membrilor Comitetului de asistență pentru dezvoltare (CAD) care nu fac parte din UE.

Comisarul pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, a explicat: „În calitate de principal donator mondial de asistență oficială pentru dezvoltare, UE salvează vieți, construiește economii mai puternice și protejează planeta în beneficiul a milioane de oameni din întreaga lume. Cu toate acestea, constat cu îngrijorare faptul că efortul nostru colectiv a continuat să scadă în 2019, iar raportul nostru AOD/VNB se află la cel mai scăzut nivel din 2016 până în prezent. Dezvoltarea durabilă necesită un efort colectiv constant. Următorul buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027 va avea o importanță fundamentală pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Fac apel la toate statele membre să își respecte angajamentele în materie de AOD și la toți actorii din domeniul dezvoltării să își intensifice eforturile pentru a eradica sărăcia. Criza actuală provocată de coronavirus arată cât de interdependenți suntem cu toții și cât de important este să ne intensificăm sprijinul pentru țările noastre partenere în calitate de Echipa Europa (Team Europe).”

În 2019, trei state membre ale UE și-au îndeplinit angajamentele în materie de AOD furnizând 0,7 % sau mai mult din VNB-ul lor sub formă de AOD: Luxemburg, Suedia, Danemarca, precum și Regatul Unit.

Următoarele state membre și-au majorat raportul AOD/VNB cu cel puțin 0,01 puncte procentuale: Austria, Cipru, Finlanda, Franța, Luxemburg și Malta. Cu toate acestea, raportul AOD/VNB s-a diminuat în 8 state membre: Belgia, Estonia, Germania, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia și Suedia.

AOD acordată de UE țărilor cel mai puțin dezvoltate a crescut pentru al doilea an consecutiv, ajungând la 19,8 miliarde EUR, ceea ce reprezintă 0,125 % din VNB în 2018. În 2018, AOD acordată de UE28 pentru Africa a crescut cu 4,3 %, ajungând la 25 de miliarde EUR.

Datele publicate astăzi se bazează pe informațiile preliminare comunicate OCDE de către statele membre ale UE, cifrele finale detaliate urmând a fi publicate de către OCDE în decembrie 2020. AOD colectivă din partea UE constă din totalul cheltuielilor cu AOD suportate de statele membre ale UE și AOD acordată de instituțiile UE care nu reprezintă o contribuție a statelor membre (în special resursele proprii ale Băncii Europene de Investiții). Valoarea agregată la nivelul UE include Regatul Unit, deoarece perioada de referință se încheie înainte de retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.