Zilei Forţelor Terestre

0
423

În cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre din data                  de 23 aprilie 2017, militarii Brigăzii 2 Infanterie “Rovine” organizează o serie de activităţi în garnizoana Craiova, în perioada 19 – 25 aprilie 2017, după următorul program:

Cupa Presei la Tir şi Cupa Rezervistului Militar, în poligonul Balta Verde         (poligon situat la ieşirea din municipiul Craiova şi intrarea în localitatea Podari)         joi, 20 aprilie 2017, începând cu orele 09.00. Această activitate este dedicată tuturor jurnaliştilor craioveni şi cadrelor militare în rezervă şi în retragere. Jurnaliştii interesaţi de acest eveniment sunt rugaţi să trimită solicitările de participare până marţi, 18 aprilie 2017 orele 12.00, pe adresa de internet relatii.publice.bg2i@gmail.com .

Activităţi desfăşurate la Cercul Militar din Craiova, str. Marin Sorescu, nr. 2:
Vitrină de carte „Datorie şi Onoare”, în perioada 19-25.04.2017;
Expoziţie de efecte militare, în perioada 19-25.04.2017;
Spectacol muzical dedicat Zilei Forţelor Terestre, joi, 20 aprilie 2017, începând cu orele 15.00;
Expoziţie foto-omagială retrospectivă „Mihai Dan Călinescu”, luni, 24 aprilie 2017;
Expoziţie de machete de tehnică militară, luni, 24 aprilie 2017.

Recital de muzică de fanfară susţinut de Muzica militară a garnizoanei Craiova, în Parcul „Nicolae Romanescu”, duminică 23.04.2017 începând cu orele 11.00.