Craiova: “Gicioc” şi Cimpoeru sunt liberi

0
711

gigiocCraiovenii Gigi Vadik Zavera zis „Gigioc” şi Ioneluş Cimpoeru, ajunşi în spatele gratiilor după un scandal de amploare petrecut anul trecut la un bar din centrul Craiovei, sunt liberi. Judecătorii de la Tribunalul Dolj au respins propunerea procurorilor de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de cei doi, hotărârea rămânând definitivă vineri la Curtea de Apel Craiova: „ Respinge propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu dispusa fata de inculpaţii Zavera Gigi Vadik si Cimpoieru Ionelus formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj”.

Cei doi sunt cercetaţi într-un dosar deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj după scandalul de la barul ON OFF din Craiova, de la începutul lunii noiembrie 2016, în care sunt inculpaţi mai mulţi craioveni. Ioneluş Cimpoeru şi Gigi Vadik Zavera au fost arestaţi preventiv pe 17 noiembrie 2016, în sarcina lor fiind reţinută comiterea infracţiunilor de tentativă la omor, constituirea unui grup infracţional organizat, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase; respectiv complicitate la aceste infracţiuni.