Au făcut plinul maşinii şi au fugit de la PECO fără să plătească

0
329

Doi tineri din Craiova, de 20, respectiv 21 de ani, au vrut să se plimbe cu maşina şi pentru că nu aveau combustibil, au oprit la un PECO din apropierea Gării Craiova, au alimentat şi au fugit. Demontaseră plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale Volkswagenului cu care erau, însă poliţiştii au reuşit să le dea de urmă şi le-au întocmit dosare penale. Mai mult, s-a stabilit că şoferul băuse, aşa că în sarcina lui s-a reţinut şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, joi dimineaţă, la ora 4.39, poliţiştii craioveni au fost sesizaţi telefonic prin numărul de urgenţă 112, de un agent de pază al unei staţii de distribuire carburant din apropierea Gării Craiova, cu privire la faptul că, două persoane, au alimentat cu combustibil un autoturism Volkswagen Golf şi au fugit fără să achite contavaloarea. La faţa locului a fost dirijată o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova, iar în urma activităţilor specifice întreprinse au fost depistaţi cei doi suspecţi: Ionuţ R., de 20 de ani şi Alexandru R., de 21 de ani, ambii din Craiova. În momentul depistării, pe autoturism nu erau montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare, acestea fiind ascunse de suspecţi în portbagajul autoturismului. De asemenea, conducătorul auto, tânărul de 20 de ani, emana miros de alcool, astfel că a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Nr. 1 Craiova unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din verificări s-a stabilit că tinerii au alimentat vehiculul cu benzină în valoare de 303,15 lei, după care au părăsit staţia fără a achita contravaloarea. Poliţiştii craioveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar în sarcina şoferului s-a reţinut şi infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.