Craioveancă decedată în urma unui accident provocat de șofer fugar

0
413

O craioveancă de 70 de ani a murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, miercuri seară, după ce a fost accidentată grav de un șofer care a abandonat-o în drum și a fugit. Polițiștii au reușit să-l prindă pe autor, un bărbat de 29 de ani, din Radovan, iar ieri au cerut instanțe arestarea preventivă a acestuia. Judecătoria Craiova a decis ca bărbatul să petreacă următoarele 30 de zile în arest la domiciliu.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, miercuri seară, în jurul orei 20.30, Aurora Zamfirache, de 70 de ani, din Craiova, în timp ce traversa neregulamentar bulevardul „Dacia”, la intersecția cu strada „Brazda lui Novac”, a fost accidentată de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie. Victima a fost transportată în stare gravă de o ambulanță la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, însă în urma complicaţiilor medicale aceasta a decedat la unitatea medicală, în aceeaşi seară.

Polițiștii de la Biroul Rutier Craiova au demarat cercetările, reușind să stabilească autorul accidentului – Daniel Florin Graf, de 29 de ani, din Craiova – care conducea un autoturism Dacia Logan, echipat în regim de taxi, în momentul producerii accidentului. „Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, fiind emisă ordonanţă de reţinere pe 24 ore, astfel că a fost prins și încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Dolj”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Ieri, doljeanul a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă. Instanța a dispus arestarea la domiciliu pentru 30 de zile a lui Daniel Florin Graf, acesta neavând voie să-și părăsească locuința decât în condițiile stabilite strict de magistrați.