Onoruri militare şi măsuri stricte de securitate pentru funeraliile lui Thatcher

0
348

În jur de de 2.000 de oameni, foşti sau actuali demnitari, prieteni şi membri ai familiei au participat ieri, la Londra, la funeraliile fostului premier britanic Margaret Thatcher, care au beneficiat şi de prezenţa reginei şi de onoruri militare. Securitatea a fost strictă, asigurată de 4.000 de poliţişti, funeraliile având caracter „ceremonial”, dar fără a fi totuşi funeralii de stat, a relatat AFP, citată de Agerpres. „Dorinţa doamnei Thatcher a fost ca forţele armate să poată participa la ceremonie, aşa că acestea vor juca un rol-cheie”, a explicat Downing Street. Serviciul funebru s-a derulat la catedrala Saint Paul. Prezenţa reginei Elisabeth a II-a a constituit o premieră de la funeraliile lui Winston Churchill, din 1965. Slujba a fost transmisă la televizor, dar publicul a putut asista şi direct la procesiune. Străzile au fost închise circulaţiei. pentru ceremonie. Corpul neînsufleţit al lui Margaret Thatcher nu a fost expus, aşa cum a dorit fostul premier. Defuncta a lăsat instrucţiuni detaliate privind desfăşurarea funeraliilor, au aflat cotidienele britanice, care menţionează îndeosebi alegerea imnurilor patriotice şi a textelor religioase. Incinerarea s-a derulat în cadru restrâns. Familia a solicitat să nu se aducă flori, ci mai bine să se facă donaţii către un spital.