Hexagonul Facultăţilor de Drept – la Craiova, între 25-28 aprilie

0
354

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii din Craiova va organiza, în perioada 25-28 aprilie, Hexagonul Facultăţilor de Drept. Este vorba despre un concurs studenţesc de tradiţie, organizat anual, cu probe ştiinţifice şi sportive, ce reuneşte cadre didactice şi studenţi de la cele mai prestigioase facultăţi de drept din ţară, precum Universitatea din Craiova, Universitatea din Bucureşti, Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru “Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Vest din Timişoara. «Hexagonul Facultăţilor de Drept constituie un cadru de colaborare în domeniul învăţământului superior juridic al principalelor facultăţi de drept din ţară, având drept scop preocuparea pentru excelenţă în selecţia şi pregătirea studenţilor şi în cercetarea ştiinţifică desfăşurată de cadrele didactice. Absolvenţii celor şase facultăţi ce compun Hexagonul ocupă, anual, majoritatea locurilor la concursurile de intrare în profesiile juridice», anunţă conducerea Universităţii din Craiova.