ABA Jiu se implică într-un proiect european de educaţie

0
444

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Jiu s-au întâlnit, ieri, pentru prima dată, în cadrul unei lecţii deschise cu elevii Liceul “Charles Laugier” din Craiova, unitate de învăţământ ce reprezintă România în cadrul proiectului de parteneriat „Education à l’écologie pour le développement durable de nos cités”.

Dorind să sublinieze importanţa apei în viaţa de zi cu zi, specialiştii ABA Jiu au expus elevilor angrenaţi în respectivul proiect o prezentare mai amplă despre ceea ce înseamnă activitatea instituţiei: protecţia, conservarea şi restaurarea resurselor de apă de suprafaţă şi subterană şi a ecosistemelor acvatice, pentru atingerea stării bune a Apelor; Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de gospodărire a apelor corespunzătoare cerinţelor utilizatorilor şi beneficiarilor de servicii specific de gospodărirea apelor; Creşterea nivelului calitativ al serviciilor specific de gospodărire a Apelor; Implementarea Directivelor şi Reglementărilor Uniunii Europene în domeniul apelor, conform Directivei Cadru al UE 60/2000. De asemenea, elevilor le-a fost explicată şi semnificaţia râurilor care pot reprezenta graniţe ale unui stat, dar totodată leagă şi populaţiile diferitelor ţări, susţin veniturile şi mijloacele de trai a milioane de oameni din întreaga lume, creează interdependenţe economice şi sociale, oferind posibilităţi de cooperare ce pot contribui la atingerea obiectivelor de dezvoltare, la promovarea securităţii şi păcii regionale.

“Fiecare mobilitate va avea o temă distinctă”

Întâlnirea dintre reprezentanţii ABA Jiu şi elevii Liceului “Charles Laugier” Craiova face parte din parteneriatul încheiat între cele două instituţii în cadrul Proiectului  „Education à l’écologie pour le développement durable de nos cités”, proiect ce reuneşte şcoli din opt ţări europene, precum Belgia, Franţa, Italia, Polonia, Portugalia, România, Spania şi Turcia. Scopul proiectului, ce se desfăşoară în perioada  2012 – 2014, este acela de a dezvolta elevilor spiritul de cetăţenie europeană, de a-i sensibiliza la marile provocări de mâine printr-un proiect centrat pe dezvoltarea durabilă. “Toate ţările partenere îşi propun să desfăşoare în perioada de implementare activităţi de cercetare şi activităţi practice ale căror rezultate sunt prezentate în perioada mobilităţilor ce se vor desfăşura în fiecare ţară parteneră. Apa, energia electrică, materialele reciclabile, mâncarea eco, resursele naturale reciclabile vor fi subiecte de studiu. Fiecare mobilitate va avea o temă distinctă, rezultatele finale urmând să fie prezentate într-o revista numerică. Cadrele didactice, prin experienţa pe care o vor dobândi, vor putea propune discipline noi de studiu, în acord cu rezultatele Conferinţei de la Lisabona”, explică coordonatorul proiectului în România, pof. Sorin Bârsan.

Proiectul contribuie la formarea tinerilor

În fiecare scoală parteneră, temele proiectului vor fi tratate interdisciplinar, rolul central avându-l elevul. Mobilităţile ce se vor desfăşura îi vor motiva pe elevi, îmbogăţindu-le cunoştinţele, vor dezvolta atitudini de deschidere culturală şi se vor concretiza în realitatea înconjurătoare a fiecăruia. «Subliniem faptul că obiectul parteneriatului dintre Administraţia Bazinală de Apă Jiu şi Liceul “Charles Laugier” este de a contribui la formarea tinerilor ca multiplicatori ai mesajului privind importanţa păstrării calităţii apelor, în aşa fel încât şi generaţiile viitoare să se bucure de acest dar al naturii – apa curată şi limpede», susţine Camelia Bărbuţu, purtător de cuvânt al ABA Jiu.