Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, vicepreşedintele PDL, mireanul Gheorghe Flutur, nu e doar un activist de duzină, hârşit în minciună, fariseism şi minciună, gata oricând să închidă mecla rivalilor neportocalizaţi, ci şi un agent publicitar al Patriarhiei Române. O delegaţie a acesteia, condusă de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cuprinzându-l şi pe Gheorghe Flutur, a zburat cu un charter special, şi anul acesta, la Ierusalim, de unde a adus Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt, spre a fi distribuită, apoi, la Suceava, Cluj Napoca şi Satu Mare. Te minunezi nu alta. Nu este pentru prima oară când biserica, într-o concordie de protocol cu toată lumea, dar mai ales cu oameni politici deocheaţi, pentru a-şi menţine privilegiile, prin abilităţi discutabile, se doreşte tot mai departe de a fi atrăgătoare. Prezenţa lui Gheorghe Flutur într-o astfel de delegaţie, pentru al patrulea an consecutiv ni se spune, generează mai de grabă inhibiţii greu de depăşit. Poate cere cuiva Gheorghe Flutur să se smenească? În jalea vesperală a clopotelor pascale, la ceasul Învierii, poţi admite Lumina dăruită de Gheorghe Flutur, de la Suceava? Admitem că, totuşi, costurile unui asemenea demers se plătesc cu compromisuri grele, dar scuzabile. Dar nu astuţia benefică a bisericii tulbură, ci înfăţişările sale, gata să facă concubinaje sordide cu oameni şi valori care, din orice punct de vedere, sunt la antipodul onorabilităţii. Pe deasupra, ca o încununare, am văzut-o supărată pe depravările din societate. Sigur, ni se va spune că biserica trebuie să-i primească la sânul ei pe toţi. Aşa e. Deşi bine intenţionată, strategia aceasta se întemeiază pe o sumedenie de presupoziţii false. Mai întâi, pentru că invită, în fond, la ipocrizie. Credinţa nu poate fi o formă de deghizament. Ori, lipsit de cuviinţă, de smerenie, Gheorghe Flutur e un propagandist politic, machiavelic sau impostor, care intoxică societatea cu fermentaţia sa şi îi are pe conştiinţă pe toţi aceia care, dacă nu l-ar fi întâlnit, ar fi rămas mai aproape de Dumnezeu. Printr-un asemenea parteneriat, biserica şi-a făcut sieşi un deserviciu. Cum să mai crezi că dincolo de tărâmul palpabilului fiinţează forţa divină, pe care nu se cade să o luăm în derâdere, pentru a nu fi izgoniţi din paradisul visat de toţi, dar neatins de nimeni, când capii bisericii se confesează lui Gheorghe Flutur?
