Cod de Etică pentru cadrele didactice – Meditaţiile cu proprii elevi ar putea fi interzise

0
380

Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului a pus în dezbatere publică până pe data 12 mai un nou act normativ – Proiectul Codului de Etică pentru învăţământul preuniversitar – aplicabil tuturor persoanelor care îndeplinesc funcţii în sistemul de stat, particular şi confesional. 

Una din prevederile Codului de Etică interzice orice activităţi care generează corupţie, paragraf la care, printre altele, sunt incluse şi meditaţiile cu propriii elevi contra unor avantaje materiale. Sancţiunile pentru încălcarea legii merg de la „atenţionarea colegială în cadrul comisiei judeţene de etică” până la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Sub aceleaşi riscuri intră şi fraudarea examenelor de orice tip contra unor sume bani, obiecte, servicii;  solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte;  traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare, dar şi colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare – examene şi evaluări naţionale, olimpiade, alte concursuri şcolare.

Elevii nu pot participa la acţiuni de partizanat politic

Codul interzice şi implicarea elevilor în activităţi de partizanat politic şi de prozelitism religios, organizate special în acest sens de către persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia lor, în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în afara acestora.  Cadrele didactice riscă să fie sancţionate şi dacă nu pun în practică excluderea din relaţiile cu elevii a oricărei forme de discriminare, în favoarea asigurării egalităţii de şanse şi promovarea principiilor educaţiei inclusive. Profesorii trebuie să asigure respectarea demnităţii şi recunoaşterea meritului personal al fiecărui elev.

În vederea asigurării unui învăţământ de calitate, în relaţiile cu elevii, trebuie să asigure şi ocrotirea sănătăţii fizice, psihice şi morale a elevilor, atât prin supraveghere permanentă  şi denunţarea violenţelor fizice, cât şi prin excluderea hărţuirii sexuale şi a relaţiilor sexuale, fiind interzise chiar şi relaţiile consensuale.

Restricţii pentru activităţile şcolare şi extraşcolare

În exercitarea activităţilor didactice, fie şcolare sau chiar extraşcolare, membrilor personalului didactic le sunt interzise consumul de substanţe psihotrope sau alcool, organizarea pariurilor şi a jocurilor de noroc. De asemenea, este interzisă folosirea dotărilor şi a bazei materiale din spaţiile de învăţământ în vederea obţinerii de beneficii financiare personale,  distrugerea intenţionată a dotărilor şi a bazei materiale din spaţiile de învăţământ, distribuirea materialelor pornografice, utilizarea de materiale informative interzise prin lege; organizarea de activităţi care pot pune în pericol siguranţa şi securitatea elevilor sau a altor persoane aflate în incinta unităţii de învăţământ.

Pentru a intra în vigoare proiectul Codului de Etică pentru învăţământul preuniversitar trebuie aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.