Cabinetul Ungureanu se confruntă cu prima moţiune de cenzură

0
473

Prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu va fi depusă astăzi, de USL – potrivit anunţului făcut ieri de preşedintele PSD, Victor Ponta – la două luni şi o săptămână de la învestirea Cabinetului, demersul opoziţiei fiind centrat pe situaţia UMF Târgu Mureş, dar şi pe „cedarea în faţa dorinţei baronilor care încă au rămas la PDL”, cu referire la hotărârea de Guvern prin care au fost acordaţi bani primăriilor, scrie Mediafax. Moţiunea de cenzură va fi şi prima acţiune parlamentară a opoziţiei în actuala sesiune legislativă, care a început la 1 februarie, dată de la care senatorii şi deputaţii USL sunt în grevă parlamentară. Ieri după-amiază, cei doi co-preşedinţi ai USL – Victor Ponta şi Crin Antonescu – s-au întâlnit cu grupurile parlamentare ale Uniunii de la Senat, pentru a afla, cu exactitate, dacă opoziţia are majoritatea în Camera superioară, iar astăzi de dimineaţă se vor întâlni cu grupurile parlamentare de la Camera Deputaţilor, pentru a evalua şi situaţia de aici. Ponta a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că opoziţia ar putea depune şi o a doua moţiune de cenzură, în caz de eşec: „Conform Constituţiei, pentru a depune o moţiune de cenzură ai nevoie un sfert din numărul deputaţilor şi senatorilor. Nu ai voie, acelaşi deputat sau senator, să semnezi decât una pe sesiune. Decizia noastră de tactică politică este de a depune moţiunea de cenzură cu numărul minim (n.r. – de semnături) cerut, 116, pentru ca, eventual după 10 iunie, într-o nouă formulă politică, în care probabil domnul Ungureanu va prelua o parte din PDL, să putem să depunem o a doua moţiune de cenzură, dacă nu trece asta. După 10 iunie, pentru că sesiunea se termină pe 30 iunie”.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a anunţat, ieri, că parlamentarii formaţiunii vor fi prezenţi la şedinţa la care se va dezbate moţiunea de cenzură a USL, dar nu vor vota, şi a arătat că, dacă sunt aleşi PDL „care merg pe varianta căderii guvernului”, sancţiunea va fi excluderea. El a fãcut aceste afirmaþii dupã ce a fost întrebat cum vor fi sancþionaþi parlamentarii PDL despre care se spune cã ar fi semnat moþiunea de cenzurã a opoziþiei. Voinescu a arãtat cã nu ºtie dacã moþiunea opoziþiei a fost semnatã ºi de parlamentari ai PDL, deoarece nu a vãzut acest document, el nefiind încã depus la Parlament. „Este un exerciţiu democratic, nu va trece. Guvernul va proba că se bazează pe o majoritate parlamentară transparentă, asumată clar. Atitudinea noastră este consecventă, vom fi prezenţi pentru asigurarea cvorumului de şedinţă, dar nu vom vota, dând posibilitate opoziţiei să ne arate că are majoritate”, a precizat Sever Voinescu.