Spitalul „Filantropia”: Măsuri de urgenţă pentru achiziţionarea medicamentelor oncologice

0
292

Reprezentanţii Spitalului Municipal „Filantropia” au hotărât să demareze în regim de urgenţă procedurile de achiziţie a medicaţiei oncologice injectabile după ce farmacia unităţii sanitare nu a mai reuşit să asigure la nivel optim medicamentele din acest spectru.

De aproximativ o săptămână, criza de medicamente injectabile pentru cancer a început să se resimtă şi la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova. Problemele au apărut după ce Ministerul Sănătăţii a decis să modifice, începând cu luna aprilie a.c., procedura de eliberare în cazul medicamentelor injectabile pentru cancer, care nu se mai dau gratuit prin Programul Naţional de Oncologie decât în farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor. În aceste condiţii, mai multe unităţi sanitare din ţară se confruntă acum cu dificultăţi în procesul de achiziţionare a tratamentelor oncologice injectabile. Pe de-o parte, din cauza alocării insuficiente de fonduri, pe de altă parte, pentru că procedura legală de achiziţie pe care fiecare spital trebuie să o urmeze este una extrem de greoaie. În plus, tratamentele respective rămân în continuare indisponibile pacienţilor.

„Pacienţii nu sunt în pericol”

La Spitalul „Filantropia”, după cum au ţinut să precizeze medicii, viaţa bolnavilor nu a fost pusă nici un moment în pericol, iar criza de medicamente injectabile nu a avut ca efect agravarea afecţiunilor de care suferă pacienţii. Asta şi pentru că, acolo unde a fost posibil, cadrele medicale au înlocuit medicaţia injectabilă cu alte variante terapeutice. A fost şi este însă doar o soluţie de avarie, pentru că în continuare se impune achiziţia de urgenţă a medicamentelor necesare. De altfel, prin prisma acestui fapt, conducerea Spitalului „Filantropia” a decis, dată fiind gravitatea situaţiei, să procure medicamentele necesare de urgenţă prin achiziţie directă.

„Se face achiziţie directă şi luni sau marţi vom avea medicamentul pentru terapiile de urgenţă, adică afecţiunile care dacă nu sunt tratate la timp pot duce la deces. Restul pacienţilor vor primi şi ei medicaţia. S-a făcut deja, la începutul lunii aprilie a.c., o licitaţie pe nişte medicamente. În plus, prin achiziţia directă vom procura mult mai rapid medicamentele de care avem nevoie urgentă. În câteva zile ne putem descurca cu ce există şi pacienţii nu sunt în pericol. Nu au fost pacienţi netrataţi, cel mult amânaţi câteva zile fără a le pune viaţa în pericol, pentru că ne permite intervalul de tratament”, a declarat dr. Doriana Duţă, coordonator al Programului Naţional de Oncologie la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova.

Spitalul Filantropia

Ministerul Sănătăţii a cerut sancţionarea „pentru cei care nu şi-au făcut treaba”

Faţă de disfuncţionalităţile apărute în aprovizionarea cu medicamente oncologice injectabile sau hormonale, Ministerul Sănătăţii a solicitat autorităţilor locale să ia măsuri ferme de sancţiune, acolo unde este cazul, mergând până la încetarea contractului de management, „pentru cei care nu şi-au făcut treaba”. În plus, autorităţile sanitare au avertizat că în situaţia în care nu se organizează licitaţiile în regim de urgenţă, există riscul ca bolnavii care nu vor găsi tratament să se îndrepte spre unităţile care şi-au făcut aprovizionarea, riscându-se supraîncărcarea şi chiar blocarea acestora.

Conform datelor oferite de Ministerul Sănătăţii (MS), în cele 11 spitale aflate în subordinea MS care derulează Programul Naţional de Oncologie, printre care şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, se găsesc în momentul de faţă stocuri suficiente pentru asigurarea tratamentului oncologic al bolnavilor aflaţi în evidenţă, cel puţin până la data de 1 iunie a.c. Unităţile au finalizate licitaţii de achiziţie în acord-cadru sau au în derulare licitaţii în regim de urgenţă, atât pentru medicaţia standard, cât şi pentru unele molecule, care se eliberează cu aprobarea comisiilor constituite la nivelul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate sau a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). De asemenea, reprezentanţilor CNAS li s-a solicitat să dispună măsurile necesare, astfel încât fondurile din programul de oncologie să ajungă la spitale în timp real.