Sindicaliştii fac apel la parlamentari să nu voteze plafonarea salariilor

0
376

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care reprezintă drepturile şi interesele a aproximativ 200.000 de salariaţi din învăţământul românesc, a făcut apel la parlamentari, printr-o notă telefonică trimisă la sfârşitul săptămânii trecute, ca astăzi să voteze împotriva Legii privind salarizarea în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ şi să nu accepte plafonarea acestor salarii.

„Prin acest act normativ se doreşte plafonarea salariilor angajaţilor din Învăţământ, anulând prevederile Legii 221/2008, consfinţite de hotărârile judecătoreşti irevocabile. Precizăm că prin această plafonare salariile personalului didactic din învăţământ vor ajunge la nivelul celor de la începutul anului 2007. Chiar şi prin aplicarea Legii 221/2008, salariile cadrelor didactice ar rămâne tot la un nivel umilitor, având în vedere importanţa muncii pe care o desfăşoară”, se arată în nota telefonică adresată parlamentarilor.

Sindicaliştii spun că prin neapliacarea Legii 221/2008 practic se încalcă sentinţele judecătoreşti definitive şi irevocabile. “Federaţia noastră vă atrage atenţia că, prin încălcarea acestor sentinţe judecătoreşti irevocabile, se creează un prejudiciu grav angajaţilor din Educaţie şi, mai mult, puterea judecătorească este călcată în picioare, iar România nu mai este un stat de drept.  Vă reamintim că în nici o ţară afectată de criza economică sau financiar, Guvernul nu a abuzat de anumite prevederi legislative, cum ar fi adoptarea legilor prin angajarea răspunderii, şi nu a luat măsuri atât de drastice împotriva salariaţilor din învăţământ, aşa cum a procedat Guvernul României”, se mai arată în nota telefonică. Totodată, liderii cadrelor didactice au făcut apel la parlamentari să ţină cont de faptul că dascălii au jucat un rol important în pregătirea lor.