A murit fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu

0
291

A trecut la cele veşnice prof. univ. dr. Daniel Barbu (66 ani), istoric, politolog, eseist, fost ministru al Culturii (decembrie 2012 – decembrie 2013) preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, profesor al Facultăţii de Teologie romano-catolice, din cadrul Universităţii din Bucureşti. În decembrie 2013, la Craiova, a avut o declaraţie nefericită, în cadrul căreia afirmase că sumele alocate prin Programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA sunt prea mari în comparaţie cu cele alocate ministerului pe care îl conduce. În urma acestei declaraţii preşedintele Senatului, Crin Antonescu, i-a cerut demisia. Daniel Barbu este autorul mai multor cărţi de excelentă calitate, precum Pia Libertas, Între timp, Republica absentă, Politica pentru barbari, Bizanţ contra Bizanţ, Firea românilor.