Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis trimiterea spre rejudecare a procesului privind palmaresul Universităţii Craiova, admiţând recursul celor de la CS Universitatea Craiova, după decizia luată în 2018 de Curtea de Apel Timişoara. Respectiva instanţă decisese că echipa din Liga I, CS Universitatea Craiova, nu continuă tradiţia Ştiinţei, dar Pavel Badea a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar acolo s-a decis casarea deciziei luată de Curtea de Apel Timişoara în 2018 şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
„Cu majoritate: Admite recursul declarat de reclamantul CLUB SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA şi de intervenienta U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV S.A. (titular al cererii de intervenţie accesorie în interesul reclamantului) împotriva deciziei civile nr. 364 din 18 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia a II-a civilă. Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Cu opinie separată: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul CLUB SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA şi de intervenienta U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV S.A. (titular al cererii de intervenţie accesorie în interesul reclamantului) împotriva deciziei civile nr. 364 din 18 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia a II-a civilă” se specifică în soluţia dată azi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Motivul care a stat la baza reluării procesului este o altă hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care se constată faptul că marca „Universitatea Craiova” este deţinută de Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Clubul condus de Pavel Badea este în asociere cu echipa din Liga I, Universitatea Craiova, vicecampioana en-titre.
hopaaa … a reaparut angajatu’ primariei …
E clar Badea a scos din joben doua Universitati (csu si mai nou u craiova) E cat se poate de clar el n-a jucat niciodata la Stiinta.
Comments are closed.