A fost nevoie de un trist contrapunct, pentru ca inimile noastre să-şi aducă aminte de realitatea că, de obicei, viaţa noastră nu era tristă. Vedem acum, prin instituirea decretului privind starea de urgenţă că, dincolo de restricţiile pe care nu le mai comentăm, dată fiind amploarea crizei, puseele privind criza ecologică, şi alte ameninţări erau doar potenţiale îngrijorări, încă netrăite. Liniştea noastră lăuntrică este precum dreptatea, care nu poate fi acceptată parţial. Suntem în debutul primăverii, după un sezon hibernal care a durat cinci luni, cu un soare timid şi o lumină exemplară. Avem zile însorite pe care le contemplăm de unde ne aflăm, cu dreptul la plimbare, prin parcuri, tot mai restricţionat. Frumos în viaţa noastră era ceea ce dădea conţinut vieţii noastre. Restricţiile de tot felul, obligatorii, sunt neplăcute, suferinţa e urâtă, umilinţa e urâtă. Frumoasă e numai viaţa, viaţa care trebuie să învingă şi frumos e soarele pe care îl aşteptăm în fiecare zi. Cu ploi la intervale regulate, ca un semn distinctiv. Ca un sigiliu al zilei de mâine. Tuturor ne e deja dor de normalitate, cu care nu ştim când ne vom mai întâlni. Peste tot în Europa, singurul mijloc de a îndigui virusul şi a evita saturarea spitalelor este intrarea în carantină. Cuvântul de ordine este: rămâneţi acasă. Singurele deplasări admisibile sunt între domiciliu şi locul de muncă, când este absolut necesară prezenţa. Virusul a pus stăpânire pe ţările occidentale. Din Italia până în SUA se discută de deficitul de materiale de protecţie, cum ar fi măştile, în timp ce medicii nu mai pot face faţă numărului mare de pacienţi. Angela Merkel a cerut germanilor să renunţe la vacanţele lor, inclusiv la cele din străinătate. Fără măsuri drastice nici un sistem sanitar nu poate rezista. Vitală este îndiguirea propagării. Natura extrem de contagioasă a virusului se datorază şi faptului că transmiterea sa se face în moduri neobişnuite. Covid-19 este un virus redutabil cu o circulaţie invizibilă. Unii, de la noi, s-au grăbit să marcheze bâlbele autorităţilor, întârzierea şi neclaritatea deciziilor. Peste tot în Europa lucrurile sunt la fel. Şi dacă avem nvoie de ceva, acel ceva este un sentiment de solidaritate. Fiindcă măsurile luate peste tot vor modifica în profunzime comportamentul nostru. Uniunea Europeană şi-a închis frontierele, aşa cum a făcut-o şi spaţiul Schengen. Europa se baricadează prin măsuri drastice. În Spania şi Austria, sunt anunţate măsuri similare, nu mai vorbim de Italia greu încercată, şi de Franţa, unde preşedintele a cerut să nu se cedeze panicii şi dezordinii. Adevărata primăvară încă n-a venit şi pentru noi va începe mai târziu, fără a mai respecta calendarele bătrâneşti. „Mă uitai”, zicea cântecul, spre răsărit şi, continua cântecul, să „văd primăvara viind”. „Că e timp de plugărit (…)”. Primăvara 2020 se revarsă asupra noastră ca o nelinişte, ca un cântec trist, nu despre iarna care s-a stins, ci despre destin, fiindcă primăvara aceasta nu e un anotimp.
