Săptămâna Teatrului, la Craiova: Spectacole, expoziții și ateliere de creație

0
628

Săptămâna Teatrului este sărbătorită la Craiova, pentru al șaselea an consecutiv, de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, prin organizarea de spectacole, ateliere de creație, Porți Deschise, expoziții, campanii umanitare. Sunt celebrate, astfel, trei mari sărbători – Ziua Internaţională a Teatrului pentru copii şi tineret (20 martie), Ziua Internațională a Marionetiştilor şi Păpuşarilor (21 martie) şi Ziua Mondială a Teatrului (27 martie) –, pe care Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret (ASSITEJ), Uniunea Internaţională a Marionetiştilor (UNIMA) și Institutul Internațional de Teatru (ITI) le-au reunit în anul 2017 sub genericul Săptămâna Mondială a Teatrului.  Evenimentul se sărbătorește la Craiova încă din 2009, fiind creat de Asociația Culturală GAG și asumat de Teatrul „Colibri” din anul 2014.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” se alătură și în 2019 teatrelor din România care susțin Campania Națională „Artiștii pentru artiști”, organizată de Uniunea Teatrală din România (UNITER), cu scop umanitar, prin care, în lunile martie şi aprilie, se strâng fonduri pentru artiștii de orice vârstă, din toată țara, care au probleme medicale și o sănătate precară. În cadrul campaniei, instituția craioveană va prezenta miercuri, 20 martie 2019, ora 10.30, de Ziua Internaţională a Teatrului pentru copii şi tineret, spectacolul „Puiul de Om din Cartea Junglei”, după Rudyard Kipling, încasările urmând să fie direcționate către Fondul de Solidaritate Teatrală. Alte două reprezentații va putea fi văzute pe 21 și 27 martie, de la ora 10.30. În Săptămâna Teatrului vor mai fi prezentate spectacolele „Frumoasa din pădurea adormită” (sâmbătă, 23 martie, ora 18.00) și „Sarea în bucate” (duminică, 24 martie, ora 11.00).

Miercuri, 20 martie, ora 12.00, în Sala Studio a teatrului va avea loc vernisajul expoziției de fotografie #InstaPuppets – ediția a II-a, ce cuprinde imagini surprinse, pe parcursul celor opt zile ale Festivalului Puppets Occupy Street – Earth Edition 2018, de Bogdan Dănescu, Mihai Emilian Toader, Andreea Melinescu, Andreea Mărioara Dinu, Anda Gavrilă, Mihnea-Ionuț Duican și Ștefania Joița. Expoziția va putea fi vizitată între 20 martie și 20 aprilie 2019, de luni până sâmbătă, între orele 11.00-18.00, iar duminica în intervalul 10.00-12.00, accesul publicului fiind liber.

În această perioadă, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” îi invită pe craiovenii de toate vârstele și la Ziua Porţilor Deschise. «Teatrul îşi va deschide porţile pentru minunata călătorie prin lumea magică a poveştilor, a păpuşilor, a celor ce le însufleţesc pe scena „Colibri”. Împreună ne vom bucura de personaje, vom admira decoruri, costume, fragmente de basme de neuitat. Fiecare colţ al teatrului va putea fi explorat, descoperit de ochii curioși ai vizitatorilor», a precizat Adriana Teodorescu, manager al instituției. Accesul craiovenilor la evenimentul Ziua Porților Deschise va avea loc între orele 11.00 și 18.00, cu excepția zilei de duminică, 24 martie 2019.

În Săptămâna Teatrului publicul este invitat și la ateliere de creație: „Laboratorul creativ”, coord. Andreea Melinescu (20 martie); „Poveste de hârtie”, coord. Andreea Stoica (21 martie); „Lumea piticilor”, coord. Laura Pumnea (22 martie); „Poveste de hârtie”, coord. Andreea Stoica (25 martie); „Poveste de hârtie”, coord. Andreea Stoica (26 martie); „Lumea piticilor”, coord. Laura Pumnea (27 martie). Atelierele se vor desfășura, cu începere de la ora 18.00, în Sala Studio a instituției din Calea București nr. 56, prețul unui bilet fiind 10 lei.