ABA Jiu sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei

0
47

Zilele acestea, Administraţia Bazinală de Apă Jiu celebrează Ziua Mondială a Apei. Cu această ocazie, ieri, la sediul instituţiei, în cadrul Comitetului de Bazin, s-a vorbit despre importanţa pe care o are întreţinerea, valorificarea şi protejarea surselor de apă.   

În cadrul Comitetului de Bazin, prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a ţinut să aprecieze eforturile depuse de specialiştii ABA Jiu în gestionarea situaţiilor de criză, aşa cum a fost recent codul portocaliu de inundaţii pe Dunăre. «Munca celor de la Administraţia Bazinală de Apă Jiu este una dificilă, fie că sunt hidrologi, hidrogeologi, ingineri, muncitori hidrometri, agenţi hidrotehnici, marinari, conducători de ambarcaţiune sau alte funcţii specifice activităţii de laborator pe calitatea apelor, simpli muncitori. În faţa naturii, a “apelor mari”, cu toţii îşi fac datoria şi depun efortul maxim neţinând seama de anotimp, lucrând continuu împreună cu celelalte instituţii ale statului pentru siguranţa cetăţenilor», a precizat prefectul de Dolj, Nicolae Sorin Răducan.

Tema anului 2016 – Apa şi activităţile umane

Administraţia Bazinală de Apă Jiu a demarat miercuri acţiunile dedicate Zilei Mondiale a Apei – 22 martie. Aceste evenimente se vor desfăşura în perioada  16-31 martie a.c. Tema anului 2016 – Apa şi activităţile umane – se concentrează asupra modului în care cantitatea suficientă şi de bună calitate a apei poate schimba viaţa angajaţilor şi calitatea mijloacelor de trai ale acestora – şi poate chiar transforma societăţile şi economiile mondiale. La ora actuală, aproape jumătate din populaţia mondială activă – 1,5 miliarde de persoane – lucrează în diverse sectoare din domeniul apei şi aproximativ toate activităţile umane depind de apă şi de cei care asigură distribuţia acesteia în condiţii de siguranţă. Cu toate acestea, Organizaţia Naţiunilor Unite consideră că milioanele de persoane care lucrează în domeniul apei nu primesc recunoaşterea cuvenită, acesta fiind şi motivul pentru care s-a ales tema din acest an, dând astfel posibilitatea ca efortul depus de  gospodarii apelor să fie mai bine cunoscut.

 “Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducerea în atenţia opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative şi calitative a apelor şi de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle şi responsabilităţile celor cu atribuţii în întreţinerea, valorificarea şi protejarea surselor de apă. Cu această ocazie, Administraţia Bazinală de Apă Jiu desfăşoară o serie de acţiuni menite să conştientizeze importanţa şi ponderea pe care o are apa în viaţa fiecăruia: acţiuni educative în şcoli şi grădiniţe unde se vor prezenta filmuleţe despre apă şi acţiuni de conştientizare a importanţei calităţii apei şi conservării resurselor de apă”, a declarat Marin Tălău, directorul Aadministraţiei Bazinale de Apă Jiu.

Administraţia Bazinală de Apă Jiu îşi deschide porţile pentru elevi

În perioada dedicată Zilei Mondiale a Apei, Administraţia Bazinală de Apă Jiu îşi deschide porţile pentru elevii care doresc să viziteze instituţia şi Laboratorul Calităţii Apei. De asemenea, specialiştii A.B.A Jiu vor merge în unităţile de învăţământ pentru a vorbi elevilor despre profesiile din domeniul gospodăririi apelor şi importanţa apei.

 Startul a fost dat miercuri, când elevii Şcolii Gimnaziale “Gheorghe Bibescu” Craiova au fost vizitaţi de specialiştii ABA Jiu. Acesştia le-au susţinut o lecţie deschisă despre cât de importantă este apa şi care este drumul acesteia de la sursa de bază până la robinet. În acest mod elevii au aflat despre diferitele profesii ce se regăsesc în domeniul apelor şi care sunt atribuţiie principale ale acestora.