Şcolarii din clasele I şi a II-a ar putea învăţa din toamnă după manuale digitale

0
382

Ministerul Educaţiei a demarat deja licitaţia pentru noile manuale şcolare, care vor avea atât o variantă tipărită, cât şi o variantă digitală, iar elevii vor primi ambele formate. Acestea vor fi realizate în două volume, structurate astfel încât să acopere întreaga programă şcolară, fiecare însoţit de un CD/DVD cu formatul digital, potrivit MEN. Varianta digitală a manualelor va fi accesibilă şi pe platforma www.manuale.edu.ro, care va conţine o aplicaţie software dedicată, ce va cuprinde, într-o bibliotecă virtuală, variantele online ale manualelor şcolare pentru toate disciplinele şi modulele de pregătire. Pentru clasele I şi a II-a vor fi asigurate manuale noi la materiile Comunicare în limba română, Comunicare în limba maternă, Matematică şi explorarea mediului, Limba modernă şi Religie.  În luna iulie ar urma să fie anunţaţi câştigătorii licitaţiei, iar până pe 15 septembrie manualele trebuie să fie tipărite şi să ajungă la elevi.