SUA renunţă la un tip de rachete în Europa pentru a întări protecţia faţă de Coreea de Nord

0
264
Rose Gottemoeller

Administraţia SUA a informat că a decis să ajusteze sistemul de apărare antirachetă din Europa, prin renunţarea la introducerea unor rachete interceptoare, urmând în schimb să dezvolte măsuri de protecţie antirachetă pe teritoriul SUA, urmare a ameninţărilor din partea Coreei de Nord, potrivit MAE român. MAE a informat că secretarul de stat pentru Afaceri strategice, Bogdan Aurescu, a avut o convorbire telefonică, vineri seară, cu Rose Gottemoeller, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională în Departamentul de Stat american, la solicitarea părţii americane. „Oficialul american a arătat că partea americană doreşte să informeze partea română, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi în calitate de aliat NATO, asupra deciziei de modificare a structurii sistemului de apărare antirachetă al SUA (Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa – EPAA), informarea părţii române fiind realizată în prealabil efectuării anunţului public în acest sens”, precizează MAE într-un comunicat remis, sâmbătă, Mediafax. Concret, „administraţia SUA a decis să ajusteze EPAA prin renunţarea la faza a 4-a a acesteia, care presupunea în principal introducerea în uz a unui nou tip de rachete interceptoare. (…) În acelaşi timp, Rose Gottemoeller a subliniat foarte clar şi ferm că această decizie de ajustare a EPAA nu afectează în nici un fel România, faza a 2-a a EPAA – care presupune operaţionalizarea Bazei Deveselu la orizontul anului 2015 – urmând să se desfăşoare conform calendarului stabilit, fără nici un fel de modificări sau întârzieri. De altfel – a reconfirmat oficialul american – tipul de interceptor care urma să fie introdus în uz în cursul fazei a 4-a nu a fost, încă de la începutul proiectului, planificat a fi instalat la Deveselu”, menţionează comunicatul. Anunţul a fost interpretat drept un gest de conciliere faţă de Rusia de către un oficial american, comentează AFP. „Faza finală (n.r. – a scutului NATO antirachetă) este restructurată din cauza tăierilor bugetare din Congres şi a evoluţiei tehnologiei. Scopul este căutarea unei alternative la planul iniţial”, a declarat pentru AFP acest oficial din cadrul Administraţiei Obama. Ministrul Apărării, Mircea Duşă, s-a întâlnit, marţi, la sediul MApN, cu Damon Wilson, Executive President al Consiliului Atlantic SUA, o temă importantă a discuţiilor fiind procesul de pregătire a bazei de la Deveselu. Potrivit sursei citate, ministrul Apărării a prezentat oficialului american stadiul lucrărilor la această bază, menţionând că „în acest moment, lucrările sunt avansate, autorităţile locale iau măsuri pentru ca drumul de acces şi sistemul de canalizare să susţină activitatea bazei şi să faciliteze condiţiile de transport”. Acordul între ţara noastră şi SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România a intrat în vigoare pe 23 decembrie 2011.