Paşi mărunţi dar siguri în proiectul Parcul Industrial Calafat

0
383

Calafat

Dezbateri decisive în privinţa construirii Parcului Industrial Calafat au avut loc în această săptămână, în localitatea doljeană, acolo unde autorităţile locale s-au întâlnit cu o delegaţie a Consiliului Judeţean Dolj, condusă de ing. Marin Nicoli, director general al Parc Industrial Craiova. În cadrul discuţiilor a fost desemnat un Comitet de iniţiativă care să coordoneze faza iniţială a proiectului, adică să colecteze intenţiile investitorilor legate de construirea parcului industrial, să contacteze companiile specializate, să facă lobby şi să convingă Consiliul local în emiterea hotărârilor necesare alocării de teren (min. 10 ha) necesar în ridicarea construcţiei. Din acest Comitet de iniţiativă fac parte: Mircea Guţă – primar, Emil Popa – consilier municipal, Marin Nicoli – reprezentantul Consiliului Judeţean Dolj şi al Parcului Industrial Craiova, Ionel Dumitrescu – preşedinte PLIMM Calafat, David Bahar – patron Tradex Industries SRL, Ileana Ţenescu – director Banc Post Calafat şi Daniel Gârtoi – secretarul juridic al structurii. Aceştia se vor reuni săptămânal, până la numirea administratorului şi edificarea construcţiei juridice, următoarea întâlnire fiind stabilită pentru marţi, 22 martie. Potrivit comunicatului de presă remis de reprezentanţii Comitetului de iniţiativă, argumentele privind oportunitatea şi avantajele demersului au atras susţinerea tuturor participanţilor la  şedinţă, astfel că proiectul Parcului Industrial Calafat se află pe punctul de a fi materializat.