„Brâncușiana”, la 143 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși

0
518

Asociația Membrilor Ordinului „Palmes Académiques” din România, Colegiul Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși”, Liceul de Arte „Marin Sorescu” și Muzeul de Artă din Craiova vor organiza marți, 19 februarie 2019, începând cu ora 12.00, evenimentul „Brâncușiana”, pentru a marca ziua de naștere a artistului Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița – d. 16 martie 1957, Paris).

În deschiderea programului, arh. Emilian Ștefârță, managerul instituției-gazdă, Muzeul de Artă Craiova, va adresa un cuvânt de bun venit participanților. Aspecte privind viața și opera marelui sculptor vor fi puse în evidență prin comunicările „Brâncuși, elev la Școala de Meserii din Craiova” (profesor dr. Laurențiu Puicin, director C.N.T.A.M. „Constantin Brâncuși”), „Tema zborului la Brâncuși, Eminescu și Ionesco” (prof. dr. Maria Tronea, vicepreședintă AMOPA ROMÂNIA), „Iconografia brâncușiană” (Marcel Voinea, președintele Filialei Craiova a U.A.P.R.),  „Brâncuși la Craiova” (dr. Toma Rădulescu, muzeograf), „Brâncuși la Muzeul de Artă Craiova” (muzeograf Rusalia Crăciunoiu).

În continuarea programului, un grup de elevi de la C.T.A.M. „Constantin Brâncuși” va prezenta un spectacol-lectură (coordonatori: prof. Monica Asan și prof. Mihai Stan), urmat de un concert susținut de elevi de la Liceul de Arte „Marin Sorescu”, sub îndrumarea profesorilor Edward Man, Nicolae Streață, Cristiana Berbecaru, Mihai Tufiș-Rotaru, Maria Rațiu, Veronica Cruțan. Acompaniamentul la pian este asigurat de prof. Edward Man și prof. Răzvan Bușoi. Programul va fi prezentat de prof. Cristiana Berbecaru. Coordonatorul programului oferit de elevii Liceului de Arte „Marin Sorescu” este prof. Maria Barbărasă.

Participarea la evenimentul „Brâncușiana”, menit să țină vie memoria lui Constantin Brâncuși – care a onorat orașul Banilor cu afirmația „la Craiova m-am născut a doua oară” – se va încheia cu vizitarea sălilor ce adăpostesc câteva dintre operele brâncușiene.