Dolj: Razie de noapte în Băilești

0
384
Conform IPJ Dolj, azi-noapte, între orele 1900– 0200, în baza unui plan propriu de acțiune, efective din cadrul Poliției municipiului Băilești au organizat o activitate pe linia  prevenirii şi combaterii faptelor comise cu violenţămenţinerea ordinii şi liniştii publice, prezervarea și accentuarea climatului de siguranță publică, depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale şi descurajarea intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, prevenirea și combaterea faptelor la regimul rutierLa această acţiune au participat ofiţeri şi agenţi de poliţie din cadrul subunităţii, care au verificat 12 locuri şi medii de interes operativ, au organizat 2 filtre rutiere şi au legitimat peste 70 de persoane. Totodată, oamenii legii au controlat 52 de autovehicule şi  au verificat 8 agenţi economici. Poliţiştii doljeni au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile  Lg. 61/1991 R. şi OUG 195/2002, a căror valoare a fost 5865 lei şi au retras un certificat de înmatriculare.