Suntem în primele rânduri la asistenţa socială

1
712

Toate eforturile pentru asistenţă socială au fost, în ultimii ani, încununate de succes, mai ales în ceea ce priveşte judeţul Dolj, prin mediatizare şi rezultate reale. Toate datele trebuie să aibă şi o corespondenţă în statistică, iar cea mai palpabilă este cea care ţine de clasamente. Astfel, este în pregătire o Gală naţională de specialitate, în cadrul căreia vor fi premiaţi cei mai buni, Doljul fiind nominalizat cu 13 persoane, la care se adaugă, la „jurnalism”, unul dintre colegii noştri, Valentin Ceauşescu. Nu este lipsit de importanţă faptul că, în anul precedent, unul dintre premianţi a provenit tot din judeţul nostru.

 Până pe 22 februarie, eforturile şi implicarea asistenţilor sociali pot fi apreciate, prin vot on-line, pe site-ul www.gala.cnsar.ro, secţiunea „Vot 2016”, iar finaliştii vor participa la evenimentul organizat la Ateneul Român, pe 14 martie. Anul acesta, la cele 18 secţiuni au fost înregistrate 1.027 de nominalizări, iar după verificări au fost validate 959 de menţiuni. La „Asistentul social al anului 2015” sunt nominalizate  Ştefania Carmen Constantin şi Maria Dumbravă,  fiind urmate – pe mai multe subdiviziuni – de  Iuliana Marinela Popescu şi Ana – Maria Roşioru (protecţia drepturilor copilului); Adriana Ivaşcu  (pentru persoanele cu dizabilităţi); Andreea Maria Mora (reintegrarea socială a persoanelor care au fost private de libertate); Mihaela Cioroianu (combaterea discriminării); Gabriela Hagi  (asistent social în domeniul îngrijirii la domiciliu); Livia Florina Stancovici  (incluziunea socio-economică); Andreea Buta (asistenţa socială comunitară); Eleonora Druţu  (combaterea traficului de fiinţe umane). La jurnalism este nominalizat şi colegul nostru Valentin Ceauşescu. De asemenea, la „Personalitatea anului 2015 în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială” şi la „Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei de asistent social” a fost nominalizată prof. Emilia Sorescu, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, acelaşi cadru didactic fiind pe lista de la „Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale”, alături de  Daniela Ene.  Demn de remarcat este faptul că, pentru 2014, asistentul social pentru persoanele vârstnice şi îngrijirea la domiciliul a acestora a fost desemnat Viorel Popescu, din judeţul Dolj.

1 COMENTARIU

Comments are closed.