“Satelitul” Universităţii a învins Cârcea la Aeroport

0
311

Într-un meci amical disputat pe baza sportivă de la Aeroport, echipa a doua a Universităţii Craiova a câştigat cu 5-1, în faţa echipei din Liga a IV-a Dolj, Viitorul Cârcea. Golurile Craiovei au fost înscrise de Surugiu, Florea, Drăghici, Neacşu, Luică, în timp ce pentru echipa din Cârcea a deschis scorul Dicu. Primul 11 al Craiovei a arătat astfel: L. Popescu – Ghincea, Dina, Drăghici, Luică – Ciocoteală, Petre, Florea – Surugiu, Neacşu, Burlacu. Pe parcursul jocului au mai intrat: Dică, Cojocaru, Geanimu, Staicu, Armăşelu, Iuga, Căle, Scarlat. La Viitorul, antrenorul Ionuţ Ţiclea a utilizat formula:  Croitoru – Stănia, Mirea, Trancă, Nuţă – Ştefi, B. Chirea, Grigore, Alămiţă – Dicu, Poenaru. Au mai intrat: Socol, Aramis – A. Chirea, Vozaru, Dumitraşcu, Dragomir.

La final, antrenorul alb-albaştrilor, Bogdan Vrăjitoarea, a spus: „A fost un meci în care am urmărit să pasăm cât mai mult, mai ales pentru că am beneficiat de o suprafaţă de joc foarte bună. Îl consider un test util în care i-am văzut la lucru şi pe cei cinci jucători care s-au pregătit întreaga săptămână alături de prima echipă, şi mă refer aici la Popescu, Ciocoteală, Petre, Florea şi Burlacu. Mai sunt destule lucruri de pus la punct, dar avem timpul necesar pentru a rezolva toate problemele“.

Următoarea partidă amicală a Universităţii II Craiova se va juca sâmbătă, de la ora 13, tot la baza sportivă de la Aeroport, în compania formaţiei Tractorul Cetate.