Şomajul, punctul critic al Doljului

0
404

În luna decembrie 2011, la nivel de Dolj, 120.483 de per­soane erau angajate cu contract de muncă, în timp ce alte 25.395 de persoane se aflau în şomaj. Din acest ultim punct de vedere, judeţul nostru se situează pe primul loc pe ţară.

Efectivul salariaţilor, la nive­lul judeţului Dolj, la sfârşitul lunii decembrie 2011, a fost de 120.483 de per­soane, în scădere cu 697 de persoane faţă de luna noiembrie 2011 şi în creştere faţă de luna decembrie 2010, cu 916 persoane. Din total, 80.091 (66,5%) de salariaţi activau în servicii, 37.527 (31,1%) dintre salariaţi erau angajaţi în industrie şi construcţii şi 2.865 (2,4%) salariaţi erau înregistraţi în domeniul agriculturii, vânătoarei şi al serviciilor anexe, silvicultură şi pescuit.

Câştigul salarial mediu brut, în luna decembrie 2011, a fost de 1.973 lei/persoană. Câştiguri peste media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (2.297 lei), iar sub media judeţului – salariaţii din servicii (1.812 lei) şi din agricultură, vânătoare şi servicii anexe (1.651 lei). “Câştigul salarial mediu net în luna analizată a fost de 1.427 de lei, iar pe principalele ramuri s-au înregistrat 1.656 de lei în industrie şi construcţii, 1.313 de lei în servicii şi 1.185 de lei în agricultură, vânătoare şi servicii anexe”, a precizat directorul executiv al Direcţiei Regionale de Statistică Craiova, ec. Mariana Tănase

Cei mai mulţi şomeri au studii primare şi profesionale

“Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii decembrie 2011 a fost de 25.395 de persoane, în scădere cu 3.772 de persoane faţă de luna decembrie 2010”, mai spune şefa Statisticii din Craiova. Astfel, din totalul şomerilor, 10.937 de persoane sunt de sex feminin. Dintre aceştia, 19.569 de persoane (77,1%) au studii primare, gimnaziale şi profesionale, 4.117 (16,2%) sunt persoane cu studii medii, iar 1.709 (6,7%) au la bază studii superioare. Din numărul şomerilor, 6.950 (27,4%) provin din mediul urban şi 18.445 (72,6%) din mediul rural. În mediul urban, 49,9% din numărul şomerilor au fost femei, iar în mediul rural 40,5%.

Din totalul de 25.395 de persoane, 4.816 beneficiază de indemnizaţie de şomaj de 75%, în timp ce 1.753 de persoane primesc indemnizaţie de şomaj  de 50%. Numărul şomerilor neindemnizaţi în luna decembrie 2011 era de 18.826 de persoane (74,1%). Rata şomajului înregistrată în luna decembrie 2011 a fost de 8,6% în raport cu populaţia activă civilă totală (8,9% în luna noiembrie 2011 şi 9,8% în luna decembrie 2010). Pentru femei, rata şomajului în luna decembrie 2011 a fost de 7,9% (8,2% în luna noiembrie 2011 şi 8,8% în luna decembrie 2010).

În clasamentul judeţelor României, judeţul Dolj ocupă:

* Locul al 12-lea după câştigul salarial mediu net pe economie;

* Locul al 10-lea după câştigul salarial mediu net din servicii;

* Locul al 11-lea după câştigul salarial mediu net din industrie şi construcţii;

* Locul al 23-lea după câştigul salarial mediu net din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit.