Cupa Angliei: Liverpool bate pe Wolverhampton în replay

0
203

La un pas de eliminare în prima partidă, disputată pe Anfield, încheiată la egalitate (2-2), Liverpool a reuşit aseară pe Molineux Stadium o victorie (1-0) prin golul realizat de Hervey Elliot (min. 13) şi va întâlni, la 28 ianuarie, tot în deplasare, pe Brighton. O echipă, pregătită de Roberto De Zerbi, care în weekendul trecut a câştigat (3-0) în faţa „cormoranilor”. Cu o echipă remaniată, în care Jurgen Klopp i-a titularizat pe C. Kelleher, în locul lui Alisson, N. Keyta, S. Bajcetic, K. Tsimikas, s-a obţinut o calificare de moral. Alte rezultate: Swansea – Bristol City 1-2, Forest Green – Birmingham City 1-2, Wigan – Luton 1-2, Westbromich Albion – Chesterfield (amatori) 4-0. Astăzi se mai dispută ultima partidă între Leeds şi Cardiff City.