Marian Niţă la 80 de ani. Loialitate şi perseverenţă

0
655

Craiova îl omagiază zilele acestea pe biologul şi profesorul Marian Niţă. Autor a peste 100 de volume în domenii precum: biologie, fitoterapie, apiterapie, teologie, artă poezie şi muzică, Marian Niţă a devenit una dintre personalităţile complexe ale învăţământului craiovean. Absolvent al Facultăţii de Biologie (Universitatea din Bucureşti), a devenit mentor pentru generații de liceeni la Colegiul Național „Carol I” şi la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul”. Interesul său ştiinţific, devotamentul pentru umanitate şi pentru cunoaştere l-au determinat să surmoneteze limitele carierei didactice, precum şi pe cele ale domeniului în care s-a format.

Dornic să-şi ducă mesajul către cât mai mulţi oameni, mesaj care a avut tot timpul în centru echilibrul, sănătatea, dragostea de frumos, Marian Niţă este colaborator permanent al Radio Oltenia Craiova, TVR Craiova și al Radio Logos, al Mitropoliei Olteniei. Multe dintre studiile și articolele pe care le-a elaborat – în domeniile teologiei și biologiei – i-au fost publicate în reviste precum Vestitorul Ortodoxiei, Cetatea Creștină și Rațiunea.

Abordarea sa este transdisciplinară, manifestând o flexibilitatea a perspectivelor, o temeritate a ipotezelor şi rezultatelor graţie cărora bibliografia lui Marian Niţă este una cu adevărat spectaculoasă.

Dintre titlurile care cuprind substanţiala contribuţie bibliografică amintim: Marian Niță și Cristinel Șonea, Mihai Eminescu și marea (Craiova, Editura Aius, 2020), Marian Niță și Aida Ionescu, Mihai Eminescu etnograf: antologie (Craiova, Editura Aius, 2020), Marian Niță, Patriotismul în poezia eminesciană: antologie (Craiova, Editura Aius, 2019), Marian Niță, Copii! Să-l cunoaștem pe Eminescu: antologie (Craiova, Editura Aius, 2019), Marian Niță, Ecologia eminescian (Craiova, Editura Aius, 2017), Marian Niță, Poezia eminesciană și romanța văzută de un biolog (Craiova, Editura Aius, 2015), Marian Niță și Antoniu Zamfir, Poezia biblică și muzica sacră (Craiova, Editura Aius, 2015), Marian Niţă, Florin Ionescu, Nicolae Pană și Ovidiu Țană, Poluarea sufletului în timpurile biblice şi azi (Craiova, Editura Aius, 2012), Marian Niţă, Florin Ionescu și Nicolae Pană, Arta şi meşteşugurile în timpurile biblice (Craiova, Editura Aius, 2011), Marian Niţă, Florin Ionescu, Ovidiu Ţană și Nicolae Cheiţă, Biodiversitatea lumii vii, creaţia lui Dumnezeu (Craiova, Editura Aius, 2010),  dar şi titluri precum: Stimularea poftei de mâncare cu plantele medicinale (Craiova, Editura Aius, 2014), Culegere de sucuri din plante medicinale (Craiova, Editura Aius, 2014) sau, în colaborare cu Ştefana Dulgheru şi Daniela Gheorghe, Frumuseţe şi sănătate (Craiova, Editura Aius, 2013).

Loialitatea, perseverenţa, forţa lăuntrică sunt resursele unei biobiliografii cu adevărat execpţionale.