Craiova : O conductă de agent termic a crăpat pe strada Dezrobirii

0
315

Mai multe blocuri din cartierul Calea Bucureşti, dar şi Spitalul de Neuropsihiatrie, Scoala generală nr.21 şi Grădiniţa Pinocchio sunt, la această oră, fără căldură. Cauza este o avarie care s-a produs la o conductă aparţinând CEO Sucursala Electrocentrale Craiova II. Potrivit conducerii Termo, sunt afectate PT 5,8,9 şi 11 din Calea Bucureşti, dar s-a început să se lucreze pe strada Dezrobirii şi există asigurări că intervenţiile se vor încheia în jurul orei 22.00, când se va relua furnizarea agentului termic.