Pregătirea anului şcolar următor începe de acum

0
434

Anul şcolar următor se pregăteşte de acum. La 1 septembrie 2017 trebuie realizată întregirea normei didactice a titularilor pe post, prin transfer. În acest scop, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a trimis către instituţiile de învăţământ preuniversitar din teritoriu toate precizările referitoare la acest aspect (prin Nota Telefonică nr.30/16.01.2017), cu un calendar bine structurat, care are finalitate la sfârşitul acestei luni.

isjConform Metodologiei – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar , aprobată prin OMENCS nr.5739/14.11.2016, în legătură directă cu calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2017/2018, în perioada 23-31 ianuarie se soluţionează cererile cadrelor didactice titulare de  întregire a normei didactice prin transfer. „Este o etapă a mişcării personalului didactic, care se referă la cadrele titulare în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe cel puţin două specializări, care doresc transferul pe catedre constituite în mai puţine unităţi de învăţământ sau cu un număr scăzut de specializări. Titularii respectivi pot solicita întregirea normei didactice prin transfer într-un număr mai mic de unităţi de învăţământ/specializări sau într-o singură instituţie/specializare, în conformitate cu ceea ce scrie în actele de studiu. Toate prevederile legale le-am făcut cunoscute în şcolile din judeţ şi am cerut respectarea calendarului ”, a precizat prof.  Janina Vaşcu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Condiţii şi …

Cei care pot aplica trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: la data formulării cererii, solicitantul trebuie să fie titular într-o unitate pe cel puţin două specialităţi, ori titular în minimum două unităţi şcolare, într-o singură specialitate, dar se poate accepta şi titularizarea în două şcoli pe cel puţin două discipline; poate fi constituită catedra, începând cu 1 septembrie 2017, într-o singură unitate şcolară sau specializare ori într-un număr mai mic de unităţi de învăţământ/specializare; fracţiunea de normă solicitată pentru întregirea normei didactice prin transfer trebuie să fie vacantă, începând cu 01.09.2017; titularul poate solicita întregirea normei prin transfer numai în unităţile şcolare pentru care are decizii de titularizare, la data formulării cererii; deţinătorul postului poate cere întregirea normei şi cu alte specializări dobândite prin studii finalizate, cu condiţia ca în catedra întregită să existe şi ore la cel puţin una dintre disciplinele din actul iniţial de numire/transfer/repartizare; în structura catedrelor pentru completarea normei pot fi incluse maximum patru ore opţionale şi, obligatoriu, cursuri la minimum una dintre disciplinele de numire/transfer/repartizare; Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ, la care cadrele didactice solicită întregirea, aprobă cererea , începând cu 1 septembrie 2017.

… Cerinţe

janina-vascuNu sunt numai condiţii, ci şi cerinţe, care trebuie respectate. „Toate Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ au obligaţia, în perioada de constituire a posturilor didactice şi de încadrare a personalului didactic titular, de a analiza posibilitatea de întregire a normei pentru cadrele titulare în cel puţin două unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări într-o şcoală. De asemenea, trebuie completată macheta DJ_INTREGIRE_2017.xlx, referitoare la cereile de întregire a normei, la care se adaugă tipărirea din machetă a documentului referitor la situaţia cererilor, iar directorul unităţii trebuie să semneze documentul, ştampilat şi înregistrat, pe care îl va trimite la ISJ Dolj/Resurse Umane, cu termen de finalizare 31 ianuarie. Calendarul este unul strict. Astfel, în perioada 23 – 27 ianuarie, titularul trebuie să se adreseze în scris C.A. ale unităţilor de învăţământ, în ultima zi a intervalului trebuind să fie aprobată sau respinsă cererea. Pe 30 ianuarie, managerii unităţilor comunică ISJ şi cadrelor solicitante, dacă este cazul, acordul sau refuzul, iar până pe 31 ianuarie pot fi depuse contestaţiile. Mai trebuie să spunem că şcolile care nu au situaţii solicitate prin machetare, vor trimite pe adresa de e-mail personal@isjdolj.ro mesajul: “Nu avem cazuri”, datele trebuind să fie scrise cu majuscule, fără diacritice, fără modificarea structurii machetelor”, a mai spus Janina Vaşcu.