Noi posturi didactice, scoase la concurs

0
402

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a scos din nou posturi didactice la concurs. Acestea au fost eliberate fie pentru că dascălii care le ocupau au intrat în concediu de maternitate, fie că au renunţat suplinitorii. Astfel, au rămas libere norme de educatoare la Şcoala cu clasele I-VIII Goieşti, Şcoala cu clasele I-VIII Măceşu de Jos, Şcoala cu clasele I-VIII nr 3 Băileşti-structura Balasan. Pentru Limba engleză sunt 18 ore la Liceul „Independenţa” Calafat, 8 ore la Şcoala Greceşti, 6 ore la Şcoala Drănic, 10 ore Liceul Teoretic „Adrian Păunescu” Bârca, 8 ore şa Şcoala Secu. De asemenea, la Liceul Teoretic Amărăştii de Jos este o catedră de Biologie. Cadrele didactice care vor să ocupe aceste norme şi fracţiuni de norme pot depune cerere la secretariatul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj dacă au susţinut concurs în perioada 2008-2011. În caz că rămân neocupate, la sfârşitul săptămânii, unităţile de învăţământ organizează testare scrisă.