Martin Schulz a fost ales preşedinte al Parlamentului European

0
308
Martin Schulz

Social-democratul german Martin Schulz a fost ales, ieri, preşedinte al Parlamentului European pentru un mandat de doi ani şi jumătate. Martin Schulz îl înlocuieşte în această functie pe polonezul Jerzy Buzek. Fost lider al grupului socialiştilor din PE (din anul 2004), Schulz a fost ales cu 387 de voturi în favoarea sa, din cele 670 exprimate. Martin Schulz (57 de ani) este europarlamentar din anul 1994 şi membru al Partidului Social-Democrat din Germania din 1974. „Este un acord politic implementat pentru două legislaturi. PPE şi S&D au convenit, printr-un acord informal, în 2009, la începutul actualului mandat, să îşi împartă preşedinţia Parlamentului European, cele două grupuri deţinând majoritatea confortabilă. Grupul PPE, care a deţinut doi ani şi jumătate preşedinţia PE prin Jerzy Buzek, nu a avut candidat la alegerile de ieri. Nu ştiu ce se va întâmpla din 2014” a precizat europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele PPE. Noul preşedinte al PE este un susţinator declarat al aderării României la Spaţiul Schengen. Schulz a fost ales la conducerea PE beneficiind şi de sprijinul Partidului Popular European, dar şi de voturi din partea liberalilor şi a verzilor. Contracandidaţii săi au fost europarlamentarul britanic Diana Wallis, susţinută de grupul ALDE şi Nirj Deva, susţinută de conservatori care au primit 141, respectiv 142 de voturi. Schulz va deţine preşedinţia PE doi ani şi jumătate, până la alegerile europarlamentare din vara anului 2014.