Boc: Guvernul va menţine dialogul cu populaţia, dar nu poate promite creşteri de salarii şi pensii

0
366
Emil Boc

Guvernul va menţine dialogul cu populaţia, dar nu poate promite creşteri de salarii şi pensii peste noapte, având de optat între colapsul economic al ţării şi măsuri dure de reformă, care pot aduce beneficii pe termen mediu şi lung, a declarat ieri premierul Emil Boc. „Credeţi că eu şi colegii mei nu ştim cât de greu o duc mulţi oameni în această ţară, credeţi că nu ştiu ce impact a avut măsura de a reduce salariile ? Ştim că aproximativ 200.000 bugetari şi-au pierdut slujbele în aceşti ani. Nu am dorit acest lucru, dar era nevoie, oare, de redimensionarea aparatului de lucru în sistemul bugetar? Era nevoie. Oamenii au toate motivele să fie nemulţumiţi şi îi înţeleg, dar nu aveam alternativă decât colapsul, pe de-o parte, să scufundăm economia şi ţara, sau să luăm nişte măsuri mai neplăcute, dar care, pe termen mediu şi lung, ne pot aduce ce aşteaptă toţi românii”, a spus Boc. El a arătat că Ministerul Muncii va avea noi discuţii cu organizaţiile sindicale, pentru a explica anumite lucruri, care nu au fost „suficient de bine explicate”.