Opoziţia solicită protejarea manifestanţilor paşnici de grupurile de huligani

0
371

Într-un comunicat de presă, Uniunea Social Liberală a cerut public liderilor puterii – preşedintele României, primul-ministru, Emil Boc, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş – să evite orice presiuni asupra insituţiilor statului menite să descurajeze protestele paşnice ale populaţiei la adresa preşedintelui şi a Guvernului. Uniunea Social Liberală militează pentru respectarea legii şi consideră că asigurarea ordinii şi liniştii publice este o condiţie esenţială pentru manifestarea drepturilor democratice ale cetăţenilor de a-şi exprima liber opiniile şi nemulţumirile profunde în legătură cu activitatea guvernanţilor. „Uniunea Social Liberală consideră că instituţiile statului trebuie să combată ferm violenţele şi actele de huliganism care afectează oameni nevinovaţi şi bunurile publice, dar nu poate accepta aplicarea unor măsuri similare protestatarilor paşnici. Jandarmeria Română are datoria ca în zilele următoare să mobilizeze toate resursele pentru a proteja manifestanţii paşnici de grupurile de huligani inflitrate cu scopul de a denatura sensul protestelor, care este unul singur: o manifestare publică, profund democratică a cetăţenilor nemulţumiți de calitatea actului de guvernare, de abuzul de putere al preşedintelui şi de ruptura totală dintre guvernanţi şi populaţie”, se arată în comunicatul USL.