Arafat revine la Ministerul Sănătăţii, cu acordul lui Boc şi Băsescu

0
350
Raed Arafat

Premierul Emil Boc şi Raed Arafat au discutat ieri, la Guvern, despre posibilitatea ca fostul subsecretar de stat să îşi reia funcţia deţinută anterior demisiei, acesta fiind de acord cu revenirea în Ministerul Sănătăţii, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. „S-a discutat despre varianta ca Arafat să revină în minister, iar acesta a spus că este de acord, dar pe aceeaşi poziţie deţinută anterior, de subsecretar de stat”, au arătat sursele. La discuţia de la Palatul Victoria nu a fost prezent ministrul Sănătăţii. „Domnul Arafat îşi va relua postul de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii”, s-a grăbit să confirme Emil Boc. „Existând o voinţă din ambele părţi, cred că profesioniştii e bine să îşi facă datoria. Va fi unul dintre membrii echipei care va redacta noua lege (n.r. – a sănătăţii). A existat o discuţie inclusiv cu preşedintele pe această temă”, a încheiat premierul. „Personal, am fost şocat de susţinerea populaţiei şi de încrederea pe care o are populaţia în doctorul Arafat. (…) Anumite proteste au început pentru susţinerea mea, dar la momentul actual este o situaţie politico-socială care nu mai are legătură cu doctorul Arafat”, a precizat Raed Arafat ieri, într-o conferinţă de presă.