Craiovenii, după meciul cu Iaşi: “Un egal ca o înfrângere”

0
516

Universitatea Craiova s-a despărţit de puţinii spectatori care au mai venit să o urmărească pe „Ion Oblemenco” la ultimul meci de pe teren propriu cu o remiză, 2-2 cu Poli Iaşi. Antrenorul Ivaylo Petev şi jucătorii olteni au dat vina pe arbitraj pentru semieşec, deşi prestaţia echipei a fost una modestă, aşa cum a fost şi în etapa precedentă, la Sibiu. Universitatea Craiova a acumulat un singur punct în ultimele două runde, dar rămâne pe locul 3 în clasament, înaintea ultimei etape din 2023, în care alb-albaştrii joacă pe Cluj Arena, cu UTA.

„Sunt mulțumit de băieți astazi. Am controlat tot meciul, dar, din păcate, am făcut încă o greșeală și asta a fost în beneficiul celor de la Iași. Am avut situațiile noastre, dar nu am reușit să marcăm. Cu toate acestea, eu sunt mulțumit de jucători și de atitudinea lor. România are arbitri de calitate, nu am comentat arbitrajul până acum, dar fiecare om are o limită. Au fost mai multe situații și nu cred că a fost ofsaid la acea faza. Nu asta e important, dar am pierdut două puncte astăzi. Cel mai rău e că pierdem puncte. O să analizăm meciul acesta, să vedem unde am greșit și, evident, trebuie să corectăm ce am făcut rău. Le mulțumesc suporterilor”, a spus Ivaylo Petev.

„Nu-mi găsesc cuvintele, este frustrant să pierzi două puncte în această manieră, ar trebui să se întâmple ceva, mi s-au părut două faze extrem de controversate, mai ales la penalty-ul dat la Creţu, iniţial am văzut că tuşierul a luat decizia, centralul s-a luat după el, dar avem VAR şi de ce nu s-a verificat? La golul lui Markovic nu înţeleg cum s-a dat ofsaid, poate că Ivan a influenţat jocul, dar nu cred…Cel mai rău este că nu am reuşit să câştigăm, este un egal ca o înfrângere, toată lumea era cu capul jos în vestiar. Parcă am pierdut uşor influenţa asupra jocului. Ne pare rău că nu am reuşit să câştigăm pentru Mister, este ceva dureros, mai ales că a avut tăria de caracter să rămână alături de echipă, tot respectul pentru el. Trebuie să ne concentrăm mult mai bine la meciul cu UTA şi să ne întoarcem cu cele trei puncte. Sper să fie un an mai bun 2024, să fiu sănătos şi să-mi văd de treabă” a declarat Vladimir Screciu.

„A fost o săptămână foarte grea pentru noi, care nu s-a terminat cum ne-am dorit. Am avut mari aşteptări şi băieţii au dat dovadă de mare caracter, au făcut o primă repriză perfectă din punctul meu de vedere, dar am primit două goluri din două faze penibile, din două greşeli. Am revăzut faza penalty-ului şi a fost uşor acordat. Ne pare rău, am avut gol anulat şi sper ca din tot ce a fost rău să rămânem cu lucrurile pozitive, cu atitudinea jucătorilor, să mergem mai departe şi să câştigăm meciuri. Lumea din Craiova are încredere în ceea ce se întâmplă aici şi sperăm să fim câştigători la finalul campionatului, pentru că avem calitatea de a face acest lucru. Atmosfera a fost OK la pauză, dar când primeşti un penalty aşa de uşor lucrurile se debusolează. Ei au avut două ocazii şi au dat două goluri. Trebuie să dăm dovadă de maturitate, de echilibru şi să ne îndeplinim obiectivele cu brio. Prima repriză a fost perfectă, a doua repriză n-am avut noroc. Lucrurile au fost împotriva noastră, puteam să ne desprindem, dar asta este istoria jocului. Toţi am fost alături de Ivaylo Petev, ştim ce simte, încercăm să-l sprijinim să treacă peste acest moment greu, băieţii au dorit să-i dedice această victorie, a fost o reacţie firească, eu simt că suntem o familie unită. Antrenorul este tot timpul alături de noi” a declarat antrenorul secund, Ionuţ Stancu.