Barcelona schimbă liderul în Primera

0
645

Două succese pe teren propriu în decurs de câteva zile şi Barcelona se apropie de podium în Primera. După 1-0 cu Levante, catalanii au schimbat liderul, Real Sociedad, după victoria cu 2-1 pe Nou Camp. Scorul a fost stabilit în prima parte, una dominată net de trupa blau-grana, care nu a reuşit să se desprindă decisiv fiindcă a ratat incredibil. Willian Jose a deschis scorul pentru basci, iar Jordi Alba şi De Jong au adus Barca în avantaj.

În repriza secundă, Koeman a mutat prost, cam devreme, cu tinerii Trincao şi Alena în locul lui Griezmann şi Busquets, în condiţiile în care linia defensivă conţinea din start 3 puşti: Dest, Araujo şi Mingueza, iar Pedri şi De Jong nu mustesc nici ei de experienţă. Echipa din San Sebastian a profitat şi s-a mutat în jumătatea adversă, dar n-a egalat la marile ocazii pe care le-a avut.

Barcelona urcă pe locul 5, cu 20 de puncte din 12 meciuri, la 6 puncte de liderul Atletico Madrid, care are un meci mai puţin. Real Madrid este pe locul 3, cu 26 de puncte din 13 jocuri.