Orban : “În proiectul de buget pe anul viitor au fost prevăzute sumele necesare pentru mărirea pensiilor de la 1 septembrie”

0
588

Premierul Ludovic Orban a declarat, ieri, că în proiectul de buget pe anul viitor au fost prevăzute sumele necesare pentru mărirea pensiilor de la 1 septembrie, potrivit legii pensiilor, dar şi pentru măririle de salarii, prevăzute în legea salarizării unitare. “Noi am prevăzut în legea bugetului de stat şi în legea bugetului asigurărilor sociale de anul viitor, pentru că asta e obligaţia noastră, să construim bugetul pe legile în vigoare, am prevăzut sumele necesare pentru creşterea de la 1 septembrie a pensiilor, aşa cum dispune legea. La fel şi pentru salarii. Cum a gândit PSD legea salarizării unitare în sectorul public? Ei au spus, ăsta e salariul în 2018, vreau să aduc salariul în 2022 la atât, să îl dublez, să îl triplez. Au scăzut din salariul din 2022 salariul din 2018, a rezultat o sumă şi această sumă a fost împărţită în patru şi în fiecare an, între 2018 şi 2022, a fost prevăzută o creştere cu câte un sfert din suma respectivă. Am prevăzut banii pentru a putea asigura această creştere, pentru că ea este prevăzută în legea salarizării”, a spus Ludovic Orban la TVR 1.