Luni, 19 noiembrie, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj va avea loc cea de-a XXI-a gală a Sportului Şcolar Doljean. Manifestarea a fost prezentată, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. „Vom premia performanţele elevilor şi profesorilor care i-au pregătit şi sunt 62 de tineri care vor fi recompensaţi, împreună cu 17 cadre didactice care i-au îndrumat. Anul acesta, faţă de perioadele anterioare, sunt acordate distincţii şi la fotbal şi handbal , pe lângă disciplinele deja cunoscute cu rezultate – lupte, atletism, scrimă, volei, baschet, karate. Gala este posibilă cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj, care a alocat 50.000 de lei pentru acest eveniment. Lângă noi, astăzi, îi avem pe directorii celor mai importante instituţii de gen – Geri Mitroi, de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu”, şi Dan Coşei, director al Clubului Sportiv Şcolar Craiova. Pe lângă cele două unităţi amintite, un suport important în performanţele sportive a fost adus şi de Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni”, a precizat prof. Lavinia Elena Craioveanu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. La rândul său, prof. Alin Vancea, inspector de sport în cadrul ISJ Dolj, a menţionat: „Ne dorim să ducem mai departe tradiţia în performanţă, bazată pe aceleaşi principii de competiţie.”