„Cealaltă ţară” – ultima premieră a anului, la Teatrul Naţional Craiova

0
283

afisTeatrul Naţional „Marin Sorescu” lansează invitaţie la ultima premieră a anului 2016: „Cealaltă ţară”, în regia lui Alexandru Istudor, care semnează şi scenariul dramatic, şi scenografia de Francesca Cioanca. Adaptare după trei dintre romanele scriitoarei române de etnie germană Herta Muller („Călătorie într-un picior”, „Omul este un mare fazan pe lume”, „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”, apărute la Editura „Humanitas”, în traducerea Corinei Bernic şi a Norei Iuga), spectacolul este prezentat astăzi, 17 decembrie, ora 17.00. În distribuţie: Romaniţa Ionescu, Adrian Andone, Ștefan Cepoi, Gabriela Baciu, Marian Politic, Corina Druc, Vlad Udrescu şi Raluca Păun. „Cealaltă ţară” urmăreşte istoria personajului Irina şi a familiei acesteia din România anului 1989 şi a încercărilor acestora de a părăsi ţară cu destinaţia Germania. Piesa explorează o serie de aspecte asociate cu emigrarea, fenomen legat intrinsec de istoria recentă a României.

Alexandru__IstudorAlexandru Istudor. Originar din Sibiu, în prezent locuieşte în Londra, unde a absolvit un masterat în regie de teatru la Royal Holloway, University of London. În prealabil, a urmat cursurile Facultăţii de Litere din cadrul „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca. Pe durata studiilor de regie a lucrat pe texte de Cehov, Jean Genet, Sarah Kane şi Samuel Becket. Cel mai recent spectacol pe care l-a regizat este „Panopticon sau scurta istorie a tehnicilor de interogare coercitivă (a se citi tortura)”, pus în scenă la spaţiul independent Reactor din Cluj-Napoca.

Francesca_CioancaFrancesca Antonia Cioancă. Născută pe 15 septembrie 1991, la Alba Iulia, este absolventă a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, secţia Scenografie, şi masterandă în cadrul aceleiaşi instituţii. A realizat scenografia operelor „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini, prezentată la Festivalul UNMB (ediţia a VI-a) şi „Peter Pan”, muzica şi versuri Eugen Rotaru (Opera Comică pentru Copii), precum şi a spectacolului „We’ll love Will” după sonetele lui William Shakespeare, regizor Mihai Mălaimare. De asemenea, a fost asistent costume la „Căsătoria” după Gogol (Teatrul Masca) şi asistent decor la Festivalul Internaţional de Statui Vivante (ediţia V-a). A participat la mai multe expoziţii la UNARTE, Căminul Artei Bucureşti, UAP Alba Iulia, Salonul de vară Apoldu de Jos Sibiu şi a deschis o expoziţie personală de scenografie în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”, de la Alba Iulia.

HertaMuller2Herta Muller s-a născut la 17 august 1953, în satul Niţchidorf din Banatul şvăbesc. A studiat germana şi româna la Universitatea din Timişoara. A avut strânse relaţii literare cu scriitori membri ai societăţii Aktionsgruppe Banat şi, odată intrată în vizorul Securităţii, a refuzat să colaboreze. A debutat în 1982 cu volumul de povestiri „Ţinuturile joase” („Niederungen”, Ed. Kriterion), amputat de cenzura comunistă. Cartea a apărut în 1984 şi în RFG. În 2012 a fost adaptată pentru scenă, iar spectacolul, în regia lui Nicky Wolcz, a avut premiera la Teatrul German din Timişoara. Din 1985 operele Hertei Muller au fost interzise în România. Presiunile tot mai puternice din partea Securităţii au forţat-o să emigreze în Germania în 1987. În prezent locuieşte la Berlin.

Cealalta_taraA publicat romanele: Omul este un mare fazan pe lume (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt, 1986), Călătorie într-un picior (Reisende auf einem Bein, 1989), Încă de pe atunci vulpea era vânătorul (Der Fuchs war damals schon der Jäger, 1992), Herztier (Animalul inimii, 1994), Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi (Heute war ich mir lieber nicht begegnet, 1997), Leagănul respiraţiei (Atemschaukel, 2009). Cărţile sale au fost traduse şi publicate în româneşte la editurile „Univers”, „Polirom” şi „Humanitas”, la ultima având în prezent o serie de autor. A publicat şi volume de eseuri, între care Hunger und Seide (Foame şi mătase, 1995), Der Konig verneigt sich und totet (Regele se înclină şi ucide, 2003) şi Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică (Immer derselbe Schnee und immer derselbe Onkel, 2011), memoriile Mein Vaterland war ein Apfelkern (Patria mea era un sâmbure de măr, 2014), volume de povestiri, precum şi volume de poeme-colaj: Este sau nu este Ion (2005). Cărţile sale sunt traduse în 25 de limbi.

Este laureată a numeroase premii importante, germane şi europene, printre care Premiul Aspekte Literatur (1984), Premiul Ricarda Huch (1987), Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatură Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatură al Fundaţiei Konrad Adenauer (2004), Premiul Literar al oraşului Berlin (2005), Premiul Hoffmann von Fallersleben (2010). Academia Suedeză i-a acordat în anul 2009 Premiul Nobel pentru literatură, pentru ceea ce juriul a definit a fi „concentraţia poeziei şi francheţea prozei care descrie viaţa celor dezrădăcinaţi”.

Cealalta_tara_3«Am spus şi înainte: n-am nici o înţelegere superioară a lumii. Nu am de fapt nici o înţelegere a lumii, de superioară nici nu poate fi vorba. Eu nu înţeleg lumea. Nu pricep. Eu de aceea scriu, pentru că nu pricep. Cît despre preţ, nu a meritat nimic. Suferinţa omului, viaţa în sine este valoarea cea mai de preţ care există. Nimic nu justifică nici o înjosire a omului, nici o umilire nu justifică o experienţă pentru cineva care vrea să se uite ca la grădina zoologică: să stau în faţa cuştii şi să spun „eu sînt mai sensibilă şi cu mintea nemaipomenită şi mă uit la oamenii simpli să văd cum se comportă”. Habar n-am. Eu fac parte dintre cei din cuşcă, nu sînt în faţa gratiilor să mă uit. Nici ce am făcut eu n-am priceput. Cînd am stat în România, dacă mă apucam în fiecare seară să mă gîndesc ce s-a întîmplat în cursul zilei, nu puteam să-mi dau seama. Nici n-am putut să-mi permit să gîndesc într-un arc mai mare de timp. Îmi ajungeau lucrurile exacte, micuţe, care se tot adunau, ca să fac faţă. N-am putut să mă gîndesc, trebuia să fac faţă şi asta deja îmi absorbea tot ce am putut să realizez în cap. Eu cred că şi literatura este un mod de a căuta. Cum e existenţa asta a noastră? Fiecare sîntem o taină – chiar prin fizicul nostru: nu ştim cît o să trăim, ce organe din noi or să cedeze, cînd ne lasă mintea… Deja asta ajunge. De aceea a fost atît de tragic: pentru că dictatura, pe lîngă toate aceste probleme existenţiale de la sine înţelese pentru fiecare om, a introdus şi urmărirea politică, cu care trebuia să te lupţi. N-am înţeles nimic. De aceea tot încerc să mă întreb pe mine: ce s-a întîmplat atunci? Am înţeles doar că libertatea este importantă». (Herta Muller, Dilema veche, nr. 347, 7 octombrie – 13 octombrie 2010)