I-a lipsit un vot…. Autostrada „Oltenia” a trecut de Comisia de Transporturi, dar a picat la Buget-Finanţe

0
231

Parlamentarul doljean Petre Petrescu, membru în Comisia de Transporturi din Camera Deputaţilor, a depus săptămâna trecută, joi, 10 decembrie, un amendament asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2016, prin care se solicita suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu suma de 10 milioane de lei şi alocarea acesteia pentru finanţarea autostrăzii „Oltenia” Lugoj-Craiova, autostrada care ar putea salva regiunea de sud de la izolare, în contextul în care sârbii se sincronizează perfect cu vecinii bulgari când vine vorba de autostrăzi.

Două ar fi exemplele.  Faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi să vedem ce vom face noi aici, în Oltenia, când sârbii şi bulgarii vor face autostrada Niş-Sofia şi se va lega Bulgaria direct de Europa. În plus, în urmă cu două săptămâni, premierul Serbiei, Aleksander Vucic, a prevăzut în bugetul de stat fonduri pentru autostrada Negotin-Vidin, o autostradă despre care a vorbit prin 2005 şi Radu Berceanu.  Fostul ministru al Transporturilor vorbea de o Autostradă care să plece din Bucureşti să ajungă la Craiova prin Piteşti şi de aici, la Calafat. Aşa explica Radu Berceanu importanţa construirii celui de-al doilea pod peste Dunăre la Calafat-Vidin.

Despre Autostrada „Oltenia” a vorbit prima oară europarlamentarul Marian Jean Marinescu, membru în Comisia de Transporturi din Parlamentul European, care a bătut pe la toate uşile în încercarea de a introduce acest proiect vital pentru regiunea noastră în Masterplanul de Transporturi al României. Inclusiv la Comisia Europeană a intervenit. A avut întâlniri recente cu premierul Cioloş, care i-a explicat că se poate rezolva…dar prin Parlament. A participat la mai multe întâlniri pe plan local pe acest subiect, al infrastructurii, la care au luat parte mai toţi parlamentarii doljeni şi părea că există consens, că toţi îşi doresc o autostradă care să lege Oltenia de Europa. Numai că atunci când puteau să facă şi ceva concret, o parte din parlamentarii doljeni au rămas doar la vorbe..au cam uitat ce au promis, adică şi fapte.

Au „trădat” chiar deputaţii olteni

Petre Petrescu spune că acest amendament, cu autostrada „Oltenia”, a fost depus şi înregistrat la Comisia de Transporturi care de altfel  l-a şi admis. Deci, comisia de specialitate l-a admis, ceea ce este extrem de important. „Amendamentul a fost propus de mine ( n.r Petre Petrescu) şi de colegul meu, Vasile Popeangă. De aici propunerea legislativă a mers în Comisia de Buget-Finanţe, dar unde, din păcate, a fost respinsă. Ne mai trebuia doar un vot şi puteam să sperăm că avem autostradă. Cel care a lipsit a fost culmea chiar vicepreşedintele Comisiei, deputatul Claudiu Manda, care este şi preşedintele PSD Dolj. Trebuie menţionat că în plen, marţi, 15 decembrie, acest amendament a fost susţinut de mai mulţi parlamentari, foarte mulţi nu erau din Dolj, nu aveau nicio legătură cu Craiova, cu toate acestea au înţeles că fără această autostradă rămânem izolaţi, devenim o regiune pe care o vor ocoli-o investitorii. Culmea, de la acest vot au lipsit chiar parlamentarii doljeni, trei deputati PSD, Claudiu Manda, Cosmin Enea şi Ion Călin. Nu cred că mai e ceva de comentat. Nu are nimeni, nimic cu noi. Noi avem ceva cu noi, pentru că noi nu suntem solidari. Poate că dacă erau şi ei, eram toţi uniţi, în jurul acestui proiect, acum, vorbeam atfel, vorbeam ca despre un succes al nostru, al oltenilor. Craiova, implicit Oltenia noastră ar fi putut fi conectată cu vestul Europei în vederea dezvoltării armonioase a tuturor regiunilor europene. Cu atât mai mult cu cât Comisia Europeană a alocat României sume importante pentru construirea autostrăzii Oltenia, una din cele două cele mai sărace regiuni din Europa. Iată că ceea ce se vede atât de bine de la Bruxelles, nu se vede de la Bucureşti…”, a subliniat deputatul independent Petre Petrescu.

Autostrada Craiova-Piteşti, din nou în actualitate

Parlamentarul doljean a mai atras atenţia şi vizavi de un alt proiect şi anume, cel al Autostrăzii Craiova-Piteşti, care nu se va mai face în sistem PPP pentru că oricum, nu se putea, având aceeaşi soartă ca şi Comarnic-Braşov, adică, la final era declarată…. nebancabilă, ci va fi construită mai sigur şi rapid  din fonduri de la bugetul de stat. „Este trist să constatăm că fostul guvern ne-a minţit cu Autostrada Craiova-Piteşti.  Şi asta pentru că nu a alocat niciun leu pentru Oltenia, în Masterplan, cum să nu dai un leu şi pentru această regiune. Ceea ce am apreciat la actual ministru al Transporturilor,  Dan Costescu, este că imediat a anchesat la acest proiect. Cu ocazia dezbaterilor bugetului au fost susţinute o serie de amendamente care să permită realizarea autostrăzilor din regiunea Olteniei respectiv Craiova-Piteşti. În urma discuţiilor din Comisia de Transporturi, ministrul Dan Costescu a acceptat 14 amendamente, ca să fie inserate în bugetul pe 2016, dintr-un total de 79 de amendamente propuse. Unul dintre acestea se referă chiar la amendamentul propus de Comisia de Transporturi susţinut şi admis şi în Comisia de Buget de trecere a acestei autostrăzi la finanţare din bugetul de stat pe anul 2016 cu suma de 5000 mii lei. Important este că pentru prima dată un ministru al Transporturilor a acceptat finanţarea acestui proiect, din bugetul de stat, ceea ce creează premiza realizării acestei infrastructuri ”, a mai completat deputatul Petre Petrescu.