Ungur prins cu bancnotă falsă la vama Calafat

0
402

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au fost sesizaţi de un controlor de trafic din cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Calafat cu privire la faptul că un cetăţean maghiar a încercat să plătească taxa de pod cu o bancnotă de 20 de euro falsă. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana în cauză este cetăţeanul maghiar Laszlo S., în vârstă de 42 de ani, iar în urma examinării bancnotei a reieşit că aceasta nu prezintă elementele de siguranţă ale uneia autentice. Bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că bancnota era falsă şi că a primit-o ca rest în Bulgaria. „Bancnota au fost reţinute pe bază de dovadă, iar în cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii tentativă de punere în circulaţie de valori falsificate”, a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Dolj, comisar şef Romică Ivănoiu.